Corina Băcanu Călărașu este una dintre persoanele din mass-media care l-au susținut pe Nicușor Dan la alegerile din 18 mai. Totodată, pe 26 mai, ea s-a aflat pe lista de invitați aleasă pe sprânceană la învestirea în funcție a noului președinte.
Ea se alătură unui grup select de artiști și oameni de presă care au început să lanseze atacuri la adresa lui Nicușor Dan. Cel mai recent caz este al lui Tudor Chirilă.
Prezentatoarea de la KISS FM este supărată că președintele României l-a abandonat pe Ilie Bolojan în demersul promis, de „schimbare adevărată“.
„Dragă Nicușor Dan, nu ai fost ales pentru că ești mai simpatic sau pentru că ești mai prezidențiabil decât alții. Ai fost ales pentru că ai promis o schimbare adevărată. Ai fost ales pentru că ai spus că îl vei face premier pe Bolojan, că în jurul lui se va construi un guvern de oameni care chiar muncesc, nu care mimează. Ăsta a fost biletul tău câștigător. Și acum?
Bolojan, omul pe care l-ai vândut ca simbol al muncii și al eficienței, e singur. Singur când spune că nu se poate reforma nimic într-o țară care refuză să fie reformată. Singur când amenință cu demisia pentru că nu mai vrea să fie părtaș la mascarada „reformelor” care sunt doar cârpeli. Singur, în timp ce tu taci.
Și tăcerea asta nu e strategie. Tăcerea asta e trădare. Pentru că tu nu doar că nu îl susții pe omul pe spatele căruia ai câștigat alegerile, dar îl și abandonezi într-un moment cheie. Și atunci cine mai ești tu, Iudă?“, întreabă Corina Băcanu Călărașu.
Prezentatoarea KISS FM îl compară pe Nicușor Dan cu Klaus Iohannis
Prezentatoarea Corina Băcanu Călărașu este nemulțumită de excursiile pe care președintele pe care l-a susținut le face și spune că Nicușor Dan nu a înțeles nimic din contractul social semnat cu cetățenii.
„Și ce faci tu? Taci și dispari. Și tăcerea asta nu e noblețe, e complicitate. În fiecare zi în care nu răspunzi, în fiecare zi în care nu explici, în fiecare zi în care ești Iohannis Doi extremiștii cresc. Tu îi hrănești.
Noi nu te-am votat ca să te plimbi. Nu te-am votat ca să mimezi prezența. Nu te-am votat ca să te ascunzi după statistici și fraze goale. Te-am votat pentru că am vrut muncă, curaj, asumare. Și acum, după câteva luni, e clar că n-ai înțeles nimic din contractul pe care l-ai semnat cu cetățenii.
Ție chiar nu ți-e rușine? Nu ți-e rușine că oamenii care au crezut în tine sunt dezamăgiți? Nu ți-e rușine că ești exact ce am spus că nu vrem? Nu ți-e rușine că ești concurent la Insula Despărțirii, invers față de acum câteva luni când ne cereai voturile, iubirea și nu mai aveam loc de tine pe social media?
Nu mai avem răbdare. Ține minte asta. Nu mai avem răbdare să tot așteptăm minuni, să tot justificăm tăcerile tale, să tot sperăm că „data viitoare o să fie altfel”. Nu mai e altă dată viitoare. E acum. Atât.
România seamănă cu o farfurie spartă de mult, dar măcar japonezii au inventat Kintsugi și repară crăpăturile cu aur. Noi avem aurul în Parlament și președintele la munte pupând mâna popilor. Și dacă asta e tot ce ne-a rămas, atunci hai să fim onești cu noi înșine: nu mai suntem nici măcar cioburi, suntem bandă scotch transparentă pusă peste o fisură adâncă.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

