luni, iulie 15, 2024

Cristina și Alexandru au petrecut o noapte în camera matrimonială

MedicalCristina și Alexandru au petrecut o noapte în camera matrimonială

Cristina și Alexandru au primit cele mai multe voturi din partea cuplurilor nelogodite de la Mireasa, așa că au inaugurat prima noapte în camera matrimonială din acest sezon.

Concurenții nelogodiți de la Mireasa au avut ocazia să stabilească ce cuplu va beneficia prima dată în acest sezon de camera matrimonială. Atât Valentin și Elena, cât și Antonia și Cristian, dar și Albert și Laura au decis să își acorde voturile perechii formate din Cristina și Alexandru.

Mireasa sezonul 9, 3 iulie 2024. Cristina și Alexandru au inaugurat camera matrimonială

Înainte de a afla fericita veste, Cristina și Alexandru de la Mireasa și-au făcut scenarii despre cum ar arăta o noapte petrecută în camera matrimonială, dar au discutat și despre viitorul lor ca cuplu.

„Iubire, tu când ai vrea să facem cununia religioasă și nunta?”, a întrebat-o Alexandru pe partenera sa.

„În 2026, că în doi ani aș vrea copii sau în seara asta…”, a fost răspunsul cu care Cristina l-a lăsat fără grai pe Alexandru.

După ce au petrecut noaptea în camera matrimonială, Cristina și Alexandru nu au făcut nicio declarație în emisia de astăzi. Cu toate acestea, cei doi concurenți Mireasa au dat de înțeles că au profitat de șansa primită.

Vezi si alte articole...