Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis miercuri, 10 iulie, un comunicat de presă prin care critică afirmațiile recente făcute în spațiul public cu privire la veniturile și pensiile procurorilor și judecătorilor.
CSM reclamă faptul că sunt prezentate doar veniturile maxime din sistem, respectiv ale magistraților cu cele mai înalte funcții și vechime, fără a se reflecta realitatea din sistemul judiciar.
„Faptul că în spaţiul public sunt vehiculate veniturile brute ale procurorilor cu cele mai mari funcţii şi cu cea mai mare vechime şi prezentate ca regulă de salarizare nu este decât o mostră de informare interesată, creată să genereze discordie”, a transmis instituția.
CSM, răspuns pentru Ilie Bolojan. Aproape 40% dintre procurori câștigă sub 13.000 de lei net lunarSecția de procurori a CSM precizează că dintre cei 2.284 de procurori activi din România, peste 900 (aproximativ 39%) sunt salarizați cu sume nete între 10.400 lei și 12.954 lei lunar.
„Conform datelor statistice aflate la dispoziţia secţiei, încărcătura medie pe procuror în România în anul 2024 (la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii) a fost de 1.549 de dosare penale, cu vârfuri de încărcare de 5.570 dosare pe procuror.”
Procurorii din parchetele superioare, precum Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pot ajunge la venituri între 18.000 lei și 25.000 lei net, însă aceștia reprezintă o minoritate.
Pensia magistraților reprezintă maximum 4% din totalul pensiilor speciale
CSM susține că doar circa 5.000 dintre cele peste 215.000 de pensii de serviciu din România aparțin magistraților, ceea ce înseamnă un procent de maximum 4% din total.
„Deși aceste pensii sunt prezentate ca fiind cele care împovărează sistemul public în cea mai mare măsură, în realitate ele nu reprezintă decât o fracțiune. Proliferarea acestor neadevăruri profită de obligația de rezervă a magistraților și a transformat justiția în ținta predilectă a celorlalte autorități.”
CSM acuză instabilitate legislativă și lipsă de predictibilitate





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

