Cu doar trei zile înainte de alegerile europarlamentare din 9 iunie, pe numele lui George Simion a mai fost deschis un dosar penal. Anunțul l-a făcut chiar președintele AUR.
„Un al doilea dosar penal care se inventează la adresa noastră! Cică grup infracțional organizat! Nu, grupuri infracționale organizate sunt partidele care au distrus România!“, a scris Simion.
Georgiana Teodorescu, avocată şi candidată a AUR la alegerile europarlamentare, a detaliat:
„Am fost azi la IGPR în calitate de avocat pentru a acorda asistență juridică unui coleg, un membru de partid, care a fost chemat în calitate de martor într-o speță nouă, un dosar penal care nu are nicio legătură cu dosarul de ieri, cu excepția faptului că îl vizează din nou pe domnul președinte George Simion. Dosarul de astăzi are legătură cu un incident care s-a întâmplat la finalul lunii ianuarie, în municipiul Suceava, la un miting autorizat AUR, când un coleg aflat în stare de legitimă apărare s-a îmbrâncit cu un domn care venise la mitingul AUR și era foarte vocal, înjura, făcea tot felul de acuzații la adresa partidului AUR. Colegii noștri de acolo i-au spus să plece, să ne lase să desfășurăm mitingul, domnul respectiv s-a agitat, a existat un schimb de îmbrânceli cu colegul meu, repet, aflat în stare de legitimă apărare.
De la acest incident și până astăzi s-au întâmplat următoarele lucruri fără nicio legătură cu alegerile de duminică: s-a sesizat Parchetul General, singurul care are competență pe parlamentari. Altfel, infracțiunea de loviri și alte violențe e de competența Parchetului Judecătoriei Suceava. Singura explicație este că este vizat domnul președinte George Simion. Alte acuzații sunt următoarele: amenințare și, foarte interesant, constituirea unui grup infracțional organizat”.
Reamintim că ieri, 5 iunie, Simion s-a trezit anchetat pentru „instigare la strângere de semnături false” pentru candidatura independentă a lui Silvestru Șoșoacă la europarlamentare. Mai mulți membri AUR au fost chemați la audieri.
Conducerea AUR a denunțat interese politice în deschiderea acestor dosare, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare.