miercuri, mai 29, 2024

Cum va fi vremea în România? Temperaturile încep să crească, vine căldura

ActualitateCum va fi vremea în România? Temperaturile încep să crească, vine căldura

Cum va fi vremea în România? Temperaturile încep să crească, anunță meteorologii ANM.

Avem parte de o primăvară foarte capricioasă. Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii în România.

Cum va fi vremea în România? Temperaturile încep să crească, vine căldura  

Un val de aer polar a dus la scăderea semnificativă a temperaturilor în România. Cu toate acestea, directorul Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat la ce trebuie să ne așteptăm din punct de vedere al vremii în perioada care urmează.

”Pe parcursul acestei săptămâni, din punct de vedere termic, contăm pe o vreme mai răcoroasă față de perioada din calendar, în cea mai mare parte a țării, chiar o vreme în care temperaturile maxime pe parcursul zilelor următoare se vor situa ușor sub mediile specifice datei din calendar în partea de sud, sud-est, și est a țării, acolo unde nici astăzi nu am depășit 18…19 grade, în timp ce în vest, în nord-vest, ne apropiem de mediile datei din calendar, așa cum s-a întâmplat și astăzi, cu 22…23° Celsius.

Din punct de vedere al regimului de precipitații, o vreme în general instabilă. Este posibil să consemnăm, începând de mâine, în zona montană dar și submontană, precipitații, iar la altitudini mai mari de 1800 m, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În zonele mai joase de relief, în majoritatea regiunilor, precipitații sub formă de ploaie. Aversele vor fi și însoțite de intensificări ale vântului care pot depăși la rafală viteze de 50-55 km/h”, a explicat Elena Mateescu.

”Practic, de la sfârșitul săptămânii, contăm pe temperaturi în creștere, astfel încât să ne apropiem din nou de pragul unei zile de vară, 25 de grade Celsius, la început în partea de vest, sud-vest a țării, apoi și în partea de sud, sud-est.

Și în capitală vom avea o vreme relativ răcoroasă, cu maxime cu mici variații de la o zi la alta, 18…19 grade Celsius, și minime în jurul a 7…9° Celsius.

Trebuie să mai consemnăm și minimele deosebit de scăzute din zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde este posibil să consemnăm valori până în jurul a 0 grade Celsius”, a mai spus directorul ANM în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Vezi si alte articole...