Primarul general al Capitalei a declarat că începând din această săptămână vor ajunge în București încă 10 troleibuze noi de tip Trollino Solaris. Astfel, până acum, un număr total de 29 de astfel de vehicule au fost deja integrate în circulația pe străzile orașului.
Începând de marți, 12 martie 2024, parcul auto al Societății de Transport București (STB) va fi completat cu încă 10 troleibuze noi. La acest moment, în București sunt în circulație 29 de astfel de vehicule.
Nicușor Dan a anunțat că acestea vor fi alocate pentru liniile 61 și 90.
„Suntem într-un troleibuz Solaris. Pentru un moment au venit 29 la București, marți vor mai veni 10. Acestea vor intra pe linii 61 și 90. Important e că sunt troleibuze cu autonomie. Asta înseamnă că ele 30 de kilometri pot să iasă de pe fir, iar în felul asta ajung în cartiere unde nu puteam ajunge cu troleibuzul.
Obiectivul nostru e să înlocuim autobuze vechi, poluante, pe motorină, cu vehicule electrice”.
Linia 61 operează între stațiile terminale „Complex Comercial Apusului” și „Piața Rosetti”. Traseul acesteia a fost reconfigurat pentru a înlocui autobuzul 336. În ceea ce privește linia 90, aceasta deservește ruta dintre stațiile terminale „Arena Națională” și „Mircea Vulcănescu”.
Primarul Capitalei a anunțat că până la sfârșitul anului 2024, în București vor fi introduse în circulație un total de 300 de noi mijloace de transport public în comun. În detaliu, acestea includ:
100 de tramvaie noi, din care 80 au ajuns deja în oraș.
100 de autobuze electrice, dintre care 48 sunt deja în funcțiune, iar restul urmează să intre pe trasee în viitorul apropiat, conform declarațiilor lui Nicușor Dan.
100 de troleibuze.
Noile troleibuze au o lungime de 12 metri și sunt echipate cu:
Sistem de aer condiționat.
Rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă.
Podea coborâtă.
Prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor.
Computer de gestiune a vehiculului cu funcții GPS și comunicare online.
Sistem de informare audio-video.
Sisteme de numărare a călătorilor.
Aceste vehicule au o autonomie de 30 de kilometri și pot circula pe trasee neelectrificate, similar cu autobuzele. Conectarea și deconectarea de la rețeaua electrică se realizează din cabina șoferului.