vineri, martie 29, 2024

Destinul a mai mult de 200 de câini din Adăpostul de Animale Abandonate din Constanța a fost hotărât în 2022!

ActualitateDestinul a mai mult de 200 de câini din Adăpostul de Animale Abandonate din Constanța a fost hotărât în 2022!

Anul trecut, multe familii din municipiul Constanța au dorit să facă un gest nobil și au decis să adopte un câine de la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, care este în grija municipalității. În cursul anului 2022, 226 de câini au fost adoptați. “Menționăm că toți câinii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS (Registrul de Evidență a Câinilor și Pisicilor), microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănătate.

Aceștia vor fi încredințați numai după ce au fost consultați de către medicul veterinar. Vă reamintim că deținătorul are obligația să îngrijească câinele, să respecte normele legale și abandonul câinilor revendicați sau adoptați constituie o infracțiune și se sancționează conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Persoanele interesate sunt așteptate la sediul adăpostului de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5).

Programul pentru public este Luni, Marți, Miercuri, Vineri între orele 10:00- 14:00 și Joi între orele 09:30 – 17:30.

 

Vezi si alte articole...