PUMA, unul dintre cele mai mari branduri globale de echipamente sportive, și Fotbal Club Dinamo 1948 București, au încheiat un parteneriat care va debuta odată cu viitorul sezon competițional, 2025/2026.

Dinamo București a fost primul club românesc care a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1983-1984, în echipamente de joc PUMA. Cele două enitități, Clubul Sportiv Dinamo și producătorul de echipamente sportive s-au înființat în același an, 1948.

Noul echipament al echipei pentru sezonul 2025/2026 va fi dezvăluit în perioada premergătoare startului sezonului, iar designul acestuia va aduce un omagiu culorilor tradiționale roșu și alb, reinterpretate într-o formă modernă – un mix între clasic și contemporan.