sâmbătă, aprilie 20, 2024

Directorii CE Oltenia, revocaţi de Consiliul de Supraveghere

EconomieDirectorii CE Oltenia, revocaţi de Consiliul de Supraveghere

Directorii Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan (foto) și Marius Negru, au fost revocaţi din funcţii, marţi, de Consiliul de Supraveghere al companiei.

Ei se află acum în preaviz, 20 de zile. Adică, fix până când oricum le expirau mandatele, în luna februarie.

CITEŞTE ŞI: Maşina cu care CEO a dus şefii Inspecţiei Muncii, la locul accidentului din Cariera Jilţ Sud, fără RCA valabil

Astfel, președintele Directoratului, Daniel Burlan, a primit preaviz până la data de 12 februarie, când oricum îi expira mandatul, iar Marius Negru a primit preaviz până pe 13 februarie, când se asemenea îi înceta oricum contractul.

Ministrul Energiei Virgil Popescu i-a cerut demisia lui Daniel Burlan, însă acesta a răspuns că nu şi va depune mandatul, deoarece nu se consideră vinovat cu nimic.

În urmă cu două săptămâni, trei angajaţi ai CE Oltenia au murit, după ce vehiculul cu care erau transportaţi spre Cariera Jilţ Sud din Mătăsari s-a răsturnat, pe un pod din incintă. Alte 10 persoane au fost rănite.

Vezi si alte articole...