După ce am studiat destul de amănunțit subiectul, am ajuns la unele concluzii, pe care te invităm să le descoperi în rândurile de mai jos.
Atunci când vine vorba despre premergătoare, părinții sunt împărțiți pe două tabere: una care este de părere că astfel de dispozitive sunt foarte dăunătoare și o alta care consideră că folosite în mod corect, sunt perfecte pentru a le aduce mai multă independență celor mici, dar îi și ajută la dezvoltarea motorie armonioasă. După ce am studiat destul de amănunțit subiectul, am ajuns la unele concluzii, pe care te invităm să le descoperi în rândurile de mai jos.
Optează pentru premergătoare ușor de utilizat
Dacă ar fi să dăm o definiție pentru premergătoare, atunci aceasta ar fi că avem de a face cu dispozitive populare pentru părinții care doresc să contribuie dezvoltarea motorie corectă a bebelușilor lor, evident folosite așa cum trebuie. Prin aceste premergătoare, cei mici au parte de libertatea de a explora în siguranță, ceea ce contează enorm. Pe BeKid.ro există multe modele, concepute pentru copii începând de la 6 luni, prin care aceștia sunt încurajați să își exerseze mișcarările și de a-și dezvolta încrederea în propriile abilități. Nu puțini sunt părinții care au afirmat că micuții lor au mers mult mai repede în picioare folosind premergătoarele drept ajutor în acest sens.
Avantajele unui premergător
Trebuie să știi, ca părinte, să alegi un premergător bun pentru copilul tău. Echipa de la BeKid.ro este și de această dată la datorie, cu multe informații utile pentru tine, și care te vor ajuta să faci o alegere informată. Dar, să vedem care ar fi și avantajele utilizării unui astfel de dispozitiv.
În primul rând, premergătoarele încurajează bebelușii să își dezvolte mușchii picioarelor, pregătindu-i pentru mersul independent. Ca o mică paranteză, cele mai multe dintre modele, precum Chipolino Carrera sau Zoo 2 în 1 de pe BeKid.ro, sunt prevăzute panouri muzicale sau jucării interactive care îi țin pe cei mici implicați și entuziasmați, și chiar îi ajută să se dezvolte armonios pe mai multe planuri.
De asemenea, nu uita că există acele caracteristici, cum ar fi înălțimea reglabilă a scaunului și opritoarele integrate prin care cel mic are parte de confort și protecție.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

