Divertiland Water Park își deschide porțile săptămâna viitoare, pe 15 iunie. Acest parc acvatic, unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, este situat în partea de vest a Capitalei. Divertiland Water Park, o destinație populară de relaxare și distracție pentru bucureșteni și nu numai, se va redeschide pe 15 iunie 2024. Se estimează că în acest sezon numărul vizitatorilor va atinge și chiar va depăși 150.000 de persoane.
Inaugurat în 2012, Divertiland Water Park ocupa inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, dar a fost extins în 2016 până la 200.000 de metri pătrați, având acum o capacitate de 7.000 de persoane. Proiectul parcului acvatic a fost conceput ca un proiect verde, fiind alimentat în mare parte cu energie solară printr-un sistem fotovoltaic, reducând astfel semnificativ emisiile de carbon și poluarea mediului.
În plus, reprezentanții companiei sunt implicați în plantarea a șase hectare de pădure, ceea ce va face parcul acvatic și mai prietenos cu mediul.
Maria Iancu, Director Dezvoltare AmCorp, a anunțat că vara aceasta vor fi deschise 12 restaurante noi în cadrul Divertiland Water Park, oferind vizitatorilor o varietate de mâncăruri și dulciuri.
„Sezonul acesta avem 12 restaurante noi în cadrul Divertiland Water Park, întrucât ne-am dorit să oferim clienților noștri o varietare culinară cât mai mare, respectiv posibilitatea de a alege între burgeri, fish&chips, zona de grill a unui restaurant ce are carmangerie proprie, pizza, waffles, înghețată, bubble tea etc. Totodată, un aspect total nou este reprezentat de zona de lounge, care are Shisha Bar”.