sâmbătă, aprilie 13, 2024

Droguri în showbiz. Natalia Mateuț, audiată la DIICOT

Natalia Mateuț, starleta de la Xtra Night...

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul de la Mangalia. Ce urmează acum

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul...

Doi ani de război în Ucraina. Cum e afectată România de conflictul deschis de Putin

ExterneDoi ani de război în Ucraina. Cum e afectată România de conflictul deschis de Putin

Doi ani de război în Ucraina. Expertul în securitate si apărare, Claudiu Degeratu a vorbit cu Newsweek despre afirmațiile făcute recent, într-un interviu, de președintele Vladimir Putin, dar și despre situația și perspectivele conflictului declanșat de Rusia la 24 februarie 2022.

Doi ani de război în Ucraina. Expertul în securitate și apărare Claudiu Degeratu a acordat, în exclusivitate, un interviu, în care a analizat recentele afirmații ale președintelui rus, Vladimir Putin, făcute în interviul acordat lui Tucker Carlson, dar și situația generală a conflictului declanșat pe 24 februarie 2022, precum și poziția României în acest context atât de tensionat.

Doi ani de război în Ucraina. Expertul Claudiu Degeratu: „Vladimir Putin nu poate fi crezut”

Pe 24 februarie se împlinesc doi ani de când Federația Rusă a declanșat un război ce părea imposibil, până atunci, împotriva Ucrainei. Deși majoritatea statelor lumii, inclusiv România, susține țara condusă de Volodimir Zelenski, Rusia lui Putin pare că se află în avantaj, la ora actuală.

Bazîndu-se pe relațiile cu Coreea de Nord, China, dar și alte state apropiate politicii sale, liderul de la Kremlin afirma, de curând, în primul interviu acordat unui jurnalist occidental, Tucker Carlson, că Ucraina este „un stat artificial”, sugerând ideea că țări precum Ungaria și România ar putea avea pretenții la anumite teritorii din Ucraina.

Președintele rus pare să stăpânească foarte bine principiul „dezbină și cucerește”, dar și virtuțile răbdării.

Asta, în timp ce ucrainenii luptă tot mai anevoios pe front, mai ales din cauza lipsei tot mai acute de armament, dublată de blocajul republican din Congresul SUA în privința ajutoarelor acordate Ucrainei, iar cetățenii multor țări se tem de izbucnirea unui război generalizat, dacă Rusia va ataca o țară membru NATO.

Despre toate acestea, dar și alte aspecte ale războiului de la „ușa României”, Newsweek a vorbit cu epertul în securitate și apărare, Claudiu Degeratu.

Domnule Degeratu, o parte dintre români poate crede în vorbele spuse de președintele Vladimir Putin în interviul acordat recent jurnalistului american Tucker Carlson. Și cel mai bine ar fi să-l citez.

„După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit, pe lângă teritoriile care au aparținut Poloniei înainte de război, și teritorii care au aparținut inițial Ungariei și României.

Deci României și Ungariei li s-au luat teritorii care au fost date Ucrainei sovietice, care au rămas până acum parte a Ucrainei. În acest sens, avem toate motivele să afirmăm că Ucraina e un stat artificial, modelat din voința lui Stalin”, a afirmat Putin, conform dw.com.

Ce ar trebui să înțeleagă românii, de fapt, din cuvintele liderului de la Kremlin? Și care ar fi motivația acestuia din spatele unei asemenea afirmații?

Claudiu Degeratu: Ideea de stat ucrainean artificial a fost lansată de Vladimir Putin nu pentru a lămuri situația din punct de vedere istoric ci pentru a justifica acțiunile agresive ale Moscovei.

În plus, ideea aceasta reia scenariul împărțirii Ucrainei lansat odată cu ultimatumul Moscovei de la finele anului 2021. Președintele rus este obsedat de rescrierea convenabilă a istoriei Ucrainei, doar în sensul în care sunt selectate argumente care susțin teza inexistenței unei națiuni ucrainiene.

Deciziile arbitare din imperiul sovietic dar și cel țarist, sunt selectate și prezentate de Vladimir Putin ca fiind doar în avantajul Ucrainei dar, în schimb, același președinte rus uită că URSS și Federația Rusă au oprimat națiuni care au încercat să-și afirme libertatea și independența.

Vladimir Putin uită să spună de dictatele teritoriale impuse Poloniei și României, de ocuparea țărilor baltice, de ocupația militară sovietică în timpul Războiului rece, de războaiele duse de Rusia în Republica Moldova, Caucaz sau Ucraina.

Trebuie să înțelegem că Vladimir Putin nu vrea să repare o nedreptate istorică și să ofere Poloniei sau altor țări teritorii care aparțin Ucrainei. El vrea să justifice declanșarea războiului.

Vladimir Putin nu face daruri gratuite, ci urmărește să distrugă principiile ordinii internaționale actuale bazate pe dreptul internațional și pe principiile rezolvării pașnice a conflictelor.

Și după Al Doilea Război Mondial, ca și după finalul Războiului rece, Moscova a fost parte activă la stabilirea oridinii internaționale pe continentul european.

Moscova a semnat tratate prin care a recunoscut oficial Ucraina, dar și independența altor foste republici sovietice. Chiar dacă Vladimir Putin are o altă părere decât conducerea Moscovei din anii 90 asta nu înseamnă că îi dă dreptul să schimbe angajamentele internaționale ale Rusiei cu forța armei.

Astăzi liderul de la Kremlin amintește doar de o decizie a lui Stalin privind teritorialitatea Ucrainei, dar nu știm dacă nu cumva mâine vom afla că și România, Polonia sau țările baltice sunt și ele, de fapt, în opinia lui Putin, state artificiale. Iar asta ar justifica orice fel de măsură luată de Moscova.

Revizionismul putinist nu are limite. Ca și Ivan Turbincă din povestea lui Ion Creangă, Putin vrea să impună cu forța o nouă ordine care să îi satisfacă dorința de putere.

Este interesant că același lider ignoră problema identității ucrainene și încearcă să o înlocuiască în plan ideologic cu mutarea atenției pe obiectivul de denazificare.

Manipularea rusă folosește curentele naționaliste locale prin orientarea atenției spre actualul stat ucrainean și se ignoră că vinovat, printre alții lideri sovietici, a fost,în primul rând, I.V. Stalin.

Un lider rus bine intenționat ar fi început cu o recunoaștere deschisă, publică, a vinovăției Moscovei față de rapturile teritoriale și dominația cruntă asupra națiunilor din Europa de Est. Dar nu este cazul lui Vladimir Putin.

Acesta are exemplul înaintașului său, Stalin, care a preferat să țină națiunile în teroare, să exileze grupuri etnice întregi în pustietatea Asiei si Siberiei și să schimbe forțat distribuția etnică.

Doi ani de război

Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare – Foto: Arhiva personală

Se pare că mulți au memoria selectivă. Pe 12 iulie, anul trecut, într-un articol de opinie al președintelui Vladimir Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, publicat de Kremlin pe 12 iulie, pe site-ul oficial al președinției , acesta afirma că „în 1940, în Ucraina Sovietică a intrat o parte din Basarabia, dar și regiunea Bucovinei de Nord, ocupate de România în 1918”.

Deci, țara noastră ar fi ocupat acele regiuni, iar acum consideră că, cel puțin în cazul Bucovinei, am avea dreptul s-o luăm înapoi. Când poate fi crezut președintele Putin? Sau, altfel spus, poate fi crezut?

Claudiu Degeratu: Vladimir Putin nu poate fi crezut. Mesajele sale au un impact din ce în ce mai redus. Cu excepția unor grupuri pro-moscovite sau a idioților utili, acest tip de mesaj nu reprezintă un reper care să de credibilitate liderului de la Moscova.

Una dintre marile probleme ale propagandei ruse este lipsa unor argumente solide pentru a nega identitatea națiunii ucrainiene. Cu cât încearcă mai mult să rescrie convenabil istoria Rusiei cu atât Putin are mai multe probleme de rezolvat.

O dată îl invocă pe Stalin, care a decupat cum a dorit granițele unor republici și a schimbat forțat compoziția etnică prin exilări, iar, cu altă ocazie, Putin se referă la dictatele URSS cu sintagma neutră „în Ucraina Sovietică a intrat o parte din Basarabia, dar și regiunea Bucovinei de Nord”.

Iar când vine vorba de România Putin vorbește de acțiuni de ocupare în 1918.

Dincolo de confuzii voite, incoerență și inadvertențe, intenția subliminală a mesajului lui Putin este de a sugera că în Europa de Est există o trăsătură permanentă a practicii de a invada, anexa și de a duce războaie de ocupație. Iar Vladimir Putin, de fapt, ar încerca să repare greșeli istorice, să pacifice și să asigure ordinea.

Această manipulare are mai mare impact în publicul din Europa de Vest, foarte sensibil la valurile de refugiați, la problemele sprijinului economic și a costurilor interne.

Jurnalistul Tucker Carlson l-a întrebat și despre drepturile Ungariei asupra unor regiuni, invocând revenirea la granițele acestei țări la 1654, înainte de războiul ruso-polonez, cunoscut și ca „războiul de 13 ani”.

Liderul de la Kremlin a răspuns „la două capete”, afirmând că nu e sigur dacă trebuie mers până acolo, dar că „unii ar putea spune că ar putea revendica aceste teritorii, deși nu au dreptul să o facă”.

Concret, care ar fi legătura între granițele Ungariei la 1654 și Transilvania de astăzi?

Claudiu Degeratu: Totul pare destul de confuz în întrebarea lui Tucker Carlson. Putin îi sugerează că momentul istoric 1654 prezintă o particularitate.

După Tratatul de la Pereiaslav 1654, un acord agreat între țarul Alexei I al Rusiei și hatmanul cazacilor, Bogdan Hmelnițki, va fi consființit controlul Rusiei asupra părții de est a Ucrainei și declinul influenței poloneze.

Poziția cazacilor favorabilă Moscovei ar fi venit din modul în care Polonia a înțeles să își exercite influența în Ucraina, igorând nevoile ucrainienilor.

Putin prezintă împărțirea controlului asupra Ucrainei ca un răspuns al Moscovei la cerințele și așteptările cazacilor și că Moscova le-a rezolvat în mod constructiv, în timp ce Polonia era adevăratul asupritor.

Această parte de est a Ucrainei controlată de Rusia – care va fi denumită oficial „mica Rusie” – a avut un statut special de independență.

Tucker Carlson a fost destul de ușor de influențat, astfel că ajunge să preia ideea lui Putin și dezvoltă problema împărțirii unor teritorii, cu referie la pretențiile Ungariei care, consideră el, ar putea fi îndreptățită să revendice Transilvania pentru că, exact ca și în cazul Rusiei, așa s-ar putea elimina sursa unor nemulțumiri.

De fapt, Putin îi sugerează că în Europa de Est se pot face partiții teritoriale după modelul rusesc din 1654, prin acorduri în care Federația Rusă ar putea să joace un rol de „power broker”.

Acest moment din interviu pe care îl discutăm poate fi introdus într-un manual de manipulare. Schema este simplă, dar eficientă.

Într-o primă fază, Putin prezintă un caz (Transilvania), cu conotație problematică și încărcat de multe detalii emoționale stufoase de natură istorică.

În a doua fază, el prezintă pozitiv un alt caz istoric, momentul 1654, în care se evidențiază o direcție de politică a Rusiei impusă în Ucraina de est.

În a treia fază, jurnalistul preia ideea modelului rusesc pentru a reveni asupra Transilvaniei, caz sugerat de Putin și pune o intrebare care sugerează soluții prin analogie cu modelul rusesc de la 1654.

Vladimir Putin a mai spus în acel interviu că Rusia nu are niciun fel de interes în Polonia, Letonia sau în alte țări și că, prin urmare, temerile privind un atac rusesc sunt deplasate.

Mai mult, el a acuzat statele NATO că își intimidează propriile populații cu pretextul unei „amenințări rusești imaginare”. Totuși, cât de imaginară este o asemenea temere?

Claudiu Degeratu: Temerea amenințării rusești nu mai este demult imaginară. În perioada Războiului rece amenințarea sovietică pe flancul nordic era permanentă și consistentă și mai avea o solidă dimensiune nucleară.

După 1989, toate marile exerciții militare rusești din seria Zapad s-au desfășurat cu cel mai mare număr (între 110-150.000 soldați) de militari ruși mobilizați cu marile lor unități din toate regiunile militare ale Rusiei.

Scenariul invariabil al execițiului era o mare opertațiune rusă în flancul nordic cu folosirea tuturor mijloacelor inclusiv nucleare dislocate în regiunea specială militară de nord pentru a răspunde unei posbile agresiuni din partea NATO.

Doi ani de război

Dacă temerea ar fi fost imaginară, ar mai fi decis Suedia și Finlanda să intre în NATO? Toate declarațiile înalților responsabili politici și militari din acestă regiune privind amenințarea militară a Rusiei sunt făcute cu responsabilitate și sunt asumate public.

Aceste mesaje au la bază estimări militare și de intelligence. Sunt țări ca Olanda, Danemarca și Norvegia care, după 2014, au început să publice sau să comunice periodic activitățile secrete ale Rusiei în țările lor, acțiunile de spionaj, război hibrid și de influență politică.

Pe 24 februarie se împlinesc 2 ani de la declanșarea războiului din Ucraina sau a „operațiunii militare speciale”, cum îi place să spună președintelui rus.

În același interviu cu Tucker Carlson, Putin a subliniat câteva lucruri despre perspectiva încheierii ostilităților:
a) Este imposibil ca Rusia să fie înfrântă pe câmpul de luptă;
b) A venit timpul pentru pentru discuții, deoarece Occidentul trebuie să realizeze că nu poate câștiga conflictul pe cale militară;
c) Varianta rapidă a încheierii războiului: „Dacă vreţi cu adevărat să opriţi luptele, trebuie să încetaţi (Occidentul, adică) furnizarea de arme. Se va termina în câteva săptămâni. Asta e tot”.

Care credeți că va fi viitorul acestui conflict și, mai ales finalul său, modalitatea în care se va termina? Și când?

Claudiu Degeratu: Pe termen scurt conflictul pare să se îndrepte spre un război de uzură, cu perspectiva de a se intra într-un război de joasă intensitate.

Ucraina nu pare să aibă o soluție rapidă pentru a asigura un număr suficient de soldați și atunci încearcă să dezvolte o strategie asimetrică bazată pe alți factori de superioritate: tehnică, avantajul propriului teren, slaba apărare în adâncimea teritoriului Federației Ruse.

În acest moment, chiar dacă vrea, Ucraina nu are destule mijloace pentru a duce un război de uzură care să macine sistemul militar rus la un grad în care să declanșeze o schimbare politică la Kremlin față de acest război.

Uzura Rusiei ar trebui să fie destul de rapidă, extinsă și să genereze un efect de domino politic la Moscova, iar acest lucru Kievul nu îl poate face singur.

De aceea, Rusia își poate reveni rapid pentru că acțiunile ucrainiene în spațiul rusesc nu generează efecte strategice vizibile și care să fie exploatate politic pentru a schimba direcția la Kremlin.

Fostul comandant al armatei ucrainene, generalul Zalujnîi, punea accentul pe asigurarea superiorității tehnice prin ajutoarele militare străine. Actualul comandant, genralul Sîrski, intenționează să pună accentul pe o mai bună moblizare a resusei umane și pe ”metode inovative” neprecizate clar.

Indiferent de strategie, Ucraina este condamnată să se pregătească pentru un război lung și să nu excludă nici modelul de insurgență ( Vietnam și Afganistan) sau războiul de joasă intensitate (un fel de scenariu de „libanizare” a unor sectoare de front).

Încheierea războiului printr-o soluție diplomatică negociată ar trebui să găsească toate părțile implicate (Ucraina și aliații, Rusia și aliații) pregătite militar și politic să negocieze o pace durabilă.

Ca orice pace, are un beneficiu, dar și un preț pentru toți. În acest scenariu, ordinea europeană cu siguranță va fi altfel după acest război.

O altă soluție, generată de evoluția militară în teren, ar putea fi o altă Cortină de Fier care să împartă Ucraina. Acest deznodământ va fi o sarcină militară și politică de 10 ori mai mare și mai complicată decât prima Cortină de Fier, însă Federația Rusă va plăti un preț economic și militar enorm.

În acest scenariu similar cu cel al Peninsulei Coreene, adică un armistițiu prelungit, Europa și NATO vor trebui să își asume probabil cea mai grea decizie de natură militară: apărarea avansată a Ucrainei, nu doar sprijin militar de la distanță. Iar riscurile militare, inclusiv cele nucleare, vor fi ridicate.

Celălalt scenariu, transformarea Ucrainei într-o zonă gri sau „libanizarea” ei (chiar dacă nu va fi ocupată militar integral, dar aflată sub influența politică rusească) și căderea într-o neutralitate favorabilă jocurilor Rusiei, va însemna o amenințare strategică și existențială pentru țările NATO de la granița de Est și recăderea Republicii Moldova în sfera de influență rusească.

O ultimă întrebare: de curând, ați afirmat într-un interviu la Radio România Cultural că declarațiile generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major, despre introducerea serviciului militar voluntar voluntar „au venit într-un moment propice.

Apoi, ați precizat că „acum suntem în faza în care încercăm să ne pregătim pentru apărare, nu pentru război”.

Pentru mulți, această distincție s-ar putea să nu fie prea clară. Așa că, pentru aceștia, vă întreb: pregătirea pentru apărare nu este doar un preambul și, implicit, o parte a pregătirii pentru un război?

Și, mai direct, credeți că România va ajunge să intre în război sau sunt mai mari șansele ca acest conflict să se încheie înainte ca acest lucru să se întâmple?

Claudiu Degeratu: Apărarea implică o componentă militară și una civilă. Din punct de vedere militar avem nevoie să ne pregătim pentru scenariu – sau mai multe- de război, de scenarii de criză și scenarii de pace.
În toate aceste faze, armata și-a definit un set de misiuni. Pentru scenariul de război, țările aliate și-au asumat ca ipoteză principală o posibilă agresiune militară și hibridă rusească cu o probabilitate în creștere.

Acest scenariu are în vedere faptul că o agresiune rusă ar putea să afecteze nu doar forțele miliare, capacitatea de apărare, ci și populația civilă, în egală măsură.

Declarațiile multor responsabili politici și militari iau în calcul un scenariu de război convențional care ar putea afecta populația civilă și, drept consecință, o pregătire preventivă a populației este necesară.

Lecțiile din pandemie ne-au arătat foarte clar că populația europeană nu este pregătită nici pentru crize non-militare, deci cu atât mai mult, pentru un scenariu de război, se impun măsuri.

Faptul că ne pregătim pentru apărare nu indică iminența războiului. După cum nici pregătirea pentru prevenirea și stingerea incendiului nu indică faptul că va izbucni sigur un incendiu.

Faptul că ne cumpărăm o asigurare de călătorie, de mașină sau de locuință nu înseamnă că ne așteaptă după colț un dezastru sau un accident.

În concluzie, pregătirea pentru apărare este pentru civili o măsură de prevenire și sporire a încrederii. Pentru militarii profesioniști, o populație civilă care are noțiuni de pregătire militară de bază este cea mai bună motivație că toți vom gândi și acționa ca unul și putem coopera în cele mai grele situații.

Poate ne aducem aminte că încă înainte de 2014, România declara la nivel oficial că Federația Rusă nu va ezita, dacă va avea ocazia, să-și extindă influența la Gurile Dunării și în Republica Moldova.

Iar acum, tot la nivel oficial românesc, se afirmă clar că Rusia nu va ezita să avanseze și dincolo de Ucraina. Iar „dincolo de Ucraina” înseamnă o amenințare directă la NATO, dacă Ucraina va cădea.

În acest scenariu, toată Alianța va intra în război. Deci, singura situație în care România ar putea să intre în război ar fi o agresiune rusă împotriva unei țări NATO. Altfel, România și restul țărilor aliate nu vor intra în războiul din Ucraina.

Referitor la ce am spus vis-a-vis de declarația generalului Gheorghiță Vlad, vreau să precizez că m-am gândit în primul rând la conjunctura internațională.

Din ce în ce mai multe voci avizate sugerează că ne apropiem de intrarea în faza conflictuală a competiției strategice globale.

Avem două războaie în desfășurare, iar cel din Israel are șanse mari să exporte instabilitate în tot Orientul Mijlociu. Asta în timp ce postura militară amenințătoare a Rusiei se simte la granița de est a NATO.

O armată profesionistă în timp de pace poate să asigure descurajarea și gestionarea unor crize externe. În caz de război și agresiune militară pe teritoriul național, armata națională va fi constituită din cetățenii săi incorporabili.

Nicio o țară nu se poate apăra doar cu o armată profesionistă. Nu putem face față unei agresiuni dacă nu avem încredere unul într- altul că suntem pregătiți.

Pasul cel mai important este să acceptăm că între cei care știu să lupte și cei care vor să lupte pot exista diferențe, dar ce îi leagă este mai important.

Vezi si alte articole...