Președintele ales al SUA, Donald Trump, a schimbat calendarul pentru îndeplinirea promisiunii sale electorale de a pune capăt războiului din Ucraina, de la „24 de ore” la câteva luni. În Europa, acest lucru este văzut ca un semn că administrația sa nu își va retrage imediat sprijinul pentru Kiev, relatează Financial Times.
Potrivit a doi oficiali europeni, echipa lui Trump nu știe încă cum să pună capăt războiului, iar sprijinul SUA pentru Ucraina va continua și după investirea din 20 ianuarie. Publicația scrie că Trump se ferește de comparații cu retragerea „catastrofală” a trupelor americane din Afganistan.
„Întreaga echipă [Trump] este obsedată de putere și de a părea puternică, așa că își reconsideră abordarea față de Ucraina”, a declarat unul dintre interlocutorii jurnaliștilor.
Cele două surse ruse ale FT au mai spus că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dorește să creeze „noi acorduri de securitate” în cadrul unor potențiale discuții care ar asigura că Ucraina nu va adera niciodată la NATO și că Alianța însăși se va retrage din unele dintre statele din est.
Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că dorește să găsească o soluție la război în primele 100 de zile de la preluarea mandatului de către republican. Președintele ales însuși a declarat că dorește să se întâlnească cu Putin pentru a discuta despre războiul ruso-ucrainean „mult mai devreme decât peste șase luni”.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

