duminică, februarie 25, 2024

Educația te atârnă de cer, nu de pământ

MedicalEducația te atârnă de cer, nu de pământ

În perioada 17-19 noiembrie, la mănăstirea Oașa, a avut loc întâlnirea comunității profesionale a profesorilor ,,Sinaxa educațională’’, întâlnire în cadrul căreia Diac. Conf. dr. Sorin Adrian Mihalache a ținut o conferință despre ,,Excelența în Educație’’.

Redăm mai jos câteva dintre ideile discutate în cadrul conferințe, dat fiindcă ele au fost primite cu recunoștință de către participanți și, în aceeași măsură, pot fi idei ce pot inspira schimbarea de care avem nevoie în educație.

O primă întrebare la care părintele Sorin Mihalache a încercat să răspundă a fost: ,,De ce miza educației este imensă? ‘’. Și pentru o clară argumentare răspunsul a fost dat ținând cont de cinci dimensiuni esențiale ale educației, și anume: educația pentru viața cotidiană, educația ca set de acțiuni și abilități legate de profesie, educația pentru consolidarea relațiilor durabile, educația pentru cultivarea interiorității omenești și, ultima, dar nu cea din urmă, educația spirituală.

Astfel, într-un prim plan, școala are rolul de a consolida cei ,,șapte ani de acasă’’, abordând realitatea socială, economică, culturală, istorică și politică a vieții. Părinții așteaptă ca elevii să învețe despre apartenența la țară, la istorie, despre legături culturale trecute și prezente. Toate aceste elemente îi dau tânărului un set de valori care îl așează pe tânăr într-o identitate. În acest context, profesorii ar putea organiza dezbateri despre valori, prezentări despre istorie și credință, ar putea oferi modele autentice.

În cel de-al doilea plan, școala ar trebuie să se străduiască să fie sursă de inspirație în alegerea profesiei viitoare, să ofere evaluarea talanților, pasiunilor și abilităților practice. Profesorii, împreună cu psihologul școlar, pot chema oameni din diferite medii să vorbească elevilor. De asemenea, ei pot încuraja activitățile de voluntariat ale elevilor. Părintele Sorin Mihalache consideră că profesorul poate vorbi și despre alergerile sale personale, creând astfel o atmosferă de conectare cu clasa.

În cel de-al treilea plan, este nevoie ca școala să învețe copiii să identifice și să consolideze relații durabile. Felul în care tinerii își aleg prietenii este esențial. ,,În ce măsură tinerii noștri și-au edificat relațiile cu cei apropiați, fie că vorbim despre părinți, frați, surori sau prietenii?’’ este o întrebare la care școala trebuie să răspundă. Oare nu ești angajat pentru ceea ce știi ce faci și ești concediat pentru ceea ce faci?. Aici menirea profesorului este de a organiza experiențe de învățare și socializare, fie că vorbim de lucrul în echipă sau diverse acțiuni extracurriculare sau excursii educative.

Al patrulea plan al educației este mai profund, referindu-se la cultivarea interiorității omenești prin încurajarea virtuților intelectuale, modestiei intelectuale, prudenței, flexibilității de a primi un punct de vedere opus. Profesorii pot propune jocuri în care elevii vorbesc despre ccea ce văd, ceea ce simt, jocuri în care își pot judeca propria viață. Ei pot solicita elevului o scurtă autoevaluare: unde a mers bine, unde nu. Și discuțiile individuale cu elevul pot dezvolta spiritul autocritic al elevului. Elevul trebuie să aibă ocazia de a reflecta la el însuși, căci mustrarea de conștiință ne ajută să primim iertare de la Dumnezeu. Nu este conștiința glasul lui Dumnezeu în om? Filocaliile prezintă cum Sfinții Părinți, cercetându-și sufletul, își descoperă slăbiciunile. Acest gen de literatură introspectivă îi poate ajuta pe tineri să discearnă gândurile virtuoase de gândurile rele. Beneficiile sunt mari. Modul în care tinerii își gestionează interioritatea ține de performanța școlară, mai ales că păstrarea curiozității, receptivității țin de gradul de interioritate.

Și cel mai important plan al educației, ține de dimensiunea spirituală a vieții. Școala să fie, într-adevăr, o școală pentru viață. Omul are nevoie de ceva mai mult decât valorile perisabile, omul trebuie să fie ,,atârnat de cer, nu de pământ’’. Când omul are valori spirituale, trăiește dincolo de sine, are un sens. Sensul este terapeutic, prelungește viața și, în spiritualitatea creștină, sensul este o persoană care ni se dă acum în vederea vieții veșnice, pentru că, până la urmă, trăim pentru a ne dărui lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că noi ne dăruim oamenilor toată viața, învățând astfel să ne dăruim întregi lui Dumnezeu. Moartea devine o izbândă, victoria dăruirii lui Dumnezeu. Asfel, educația are sens dacă te dăruiești. Când omul este în proximitarea sensului său, capacitățile sale cresc și apar bucuria și disponibilitatea de a iubi. Această ultimă dimensiune a educației poate umple golurile din celelalte dimensiuni ale educației, chiar te poate ,,imuniza’’ de toate intemperiile vieții.

Când predai, te predai

Cea de-a doua întrebare la care părintele Sorin Adrian Mihalache a încercat să răspundă în cadrul conferinței se referă la ce presupune a fi un profesor bun. Profesorul, când predă, se predă pe sine însuși. Astfel, ce predai despre tine, interferează cu ce predai deaorece copiii simt dacă tu ești curios și pasionat de ceea ce predai și preiau acest lucru. Când predai, te predai un pic. Când predai ceea ce crezi, trebuie să te predai lui Dumnezeu, fapt ce cere o conduită exemplară. Sintetizând putem spune că profesorul are nevoie de cinci caracteristici.

Prima caracteristică a profesorului ar fi să facă educație cu iubire și compasiune. Întotdeauna relația pedagogică dintre elev și profesor ajută educația. Orele de dirigenție pot fi prolej de autenticitate și comunicare sufletească. Până și monahii, amintiți în Patericul egiptean, ieșeau uneori din însingurare pentru a vorbi unii cu alții.

O a doua caracteristică a profesorului ar fi dorința de a crește mereu, disponibilitatea de a pune început bun. Profesorul să fie reflexiv: Încă nu am ajuns la inima lor? Cum să fac?.

John Dewey subliniază importanța eticii în educație prin cultivarea virtuților (curaj intelectual, curiozitate, onestitate, etc). Sfântul Dorotei din Gaza în primele sale patru cărți vorbește despre smerita cugetare și despre necesitatea ca omul să nu se încreadă doar în înțelepciunea sa.

Cea de-a treia caracteristică a profesorului ar face referire la conștiința limitelor și a apofatismului divin. Profesorul să cultive starea de uimire în fața vieții: ,,Doamne, ce frumoase sunt toate!’’. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că Dumnezeu nu intră în mintea niciunui om, dar intră în inima și sufletul fiecărui om. De asemenea, este datoria profesorului de a cultiva smerenia elevului. Orice profesor poate face acest lucru. Chiar și profesorul de matemativă poate aminti despre Blaise Pascal, spre exemplu, arătând contribuția științifică a acestuia dar și credința sa.

A patra caracteristică a profesorului este despre conștiința bunătății lui Dumnezeu, care le răzbește pe toate, este plin de milă. Putem vedea acest lucru prin fertilitatea naturii, prin forțele fizice ce țin viața în mâini șamd. Conșttința bunătății lui Dumnezeu ne dă nădejd și, astfel, nu avem îngrijorări. Isaac Mirul spunea că numai dreptatea cu milă e dreaptă și cealaltă nu. Vedem acest lucru în pilda fiului risipitor.

Ultima caracteristică a profesorului ar fi despre exemplul propriu. Experiența trece în fața discursului. Profesorul trebuie să practice ceea ce predă, să citească și să vadă lucrurile minunate create de El. Ca diriginte, poți să-i recomanzi o carte spunându-i: am ales paginile acestea cu gândul la tine. Pot, profesor fiind, să organizez o întreagă activitate pentru un singur elev dacă acesta are nevoie de îndrumarea mea.

,,Educația nu înseamnă să oferi cunoștințe, ci să extragi cunoștințe din mintea cuiva!’’, concluzionează părintele Sorin Mihalache.

Vezi si alte articole...