FC Bihor a avut o repriză secundă excelentă și a reușit să învingă Steaua cu 4-2, după ce la pauză scorul era egal, 2-2. Pentru „militari” este prima înfrângere în campionat.
Prima ocazie a meciului aparține gazdelor. Lumbu bâlbâie o minge în marginea careului mare, lateral dreapta, atacantul orădenilor trimite la poartă, Frănculescu respinge în față, iar Adrian Ilie îndepărtează pericolul.
Trec câteva minute și Lumbu greșește din nou, este depășit de un jucător bihorean, acesta pătrunde în careu și șutează la colțul scurt, din 5-6 metri, dar Frănculescu este la post și scoate în corner.
Primul gol cade în minutul 10. Cimpoeșu greșește și trimite la Ban la circa 20 de metri de propria poartă, fundașul gazdelor pătrunde în careu, în partea stângă și finalizează perfect, la colțul scurt.
Șapte minute mai tâziu, Steaua egalează. Doană centrează perfect dintr-o lovitură liberă din partea stângă a terenului, la colțul lung, iar Adăscăliței este scăpat din marcaj și înscrie cu capul.
„Militarii” reușesc remontada în minutul 24. Steliștii declanșează un contraatac, Lascu îl vede pe Ruben liber în stânga, îi pasează, iar spaniolul pătrunde în careu și îndeplinește o simplă formalitate.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

