luni, octombrie 7, 2024

Fiica Elenei Lasconi își toarnă cenușă în cap: „Regret ce am spus, vreau să opresc acest scandal, vă rog”

ActualitateFiica Elenei Lasconi își toarnă cenușă în cap: „Regret ce am spus, vreau să opresc acest scandal, vă rog”

Oana Lasconi s-a trezit la realitate și, tot public, asemenea declarațiilor șocante făcute sâmbătă pe contul ei de Instagram, la adresa propriei mame, a spus că regretă tot scandalul pe care l-a generat.

Oana Lasconi, fiica primarului USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a declarat că regretă felul în care a vprbit public sâmbătă, când a transmis, într-un mesaj video pe Instagram, că este „absolut dezgustată, dezamăgită și șocată”, în calitate de membru al comunității LGBTQ+ de declarația mamei sale, care a recunoscut că a votat „Da” pentru modificarea Constituției la referendumul pentru familie.

Fiica Elenei Lasconi regretă comportamentul avut față de mama sa

Tânăra în vârstă de 31 de ani a mai spus că nu ar fi trebuit să se arunce cu capul înainte și să facă declarații când „emoția era la maxim”, dar și că trebuia să fie „mai diplomată”. Ea a mai precizat că nu își dorește să aibă o carieră în politica românească și nu s-a folosit de acest scandal pentru a se lansa:

„Aș vrea să spun că regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte și să fac declarații când emoția era la maxim. Asta e clar. Regret felul în care am făcut-o, regret momentul în care am făcut-o. Ar fi trebuit să fiu mai diplomată și este o lecție destul de dură pentru mine. Dar o lecție pe care vă jur c-am învățat-o”, și-a început Oana Lasconi mesajul postat pe pagina sa de socializare.

Fiica primăriței din Câmpulung ar fi dat de înțeles că vrea să intre și în politică, însă, tot în ultimul său mesaj a explicat că, având în vedere modul în care se face politica în România, acest domeniu nu este de ea. În plus, Oana Lasconi susține că vrea ca scandalul pe care tot ea l-a generat prin reacția față de mama sa să se sfârșească.

„Unii au spus că am folosit asta drept rampă de lansare politică. Permiteți-mi să vă liniștesc, politica din România este mult prea struțo-cămilă ca să am eu ce să caut în ea. Din punct de vedere ideologic, mi se pare un haos. Dar ce-mi doresc din toată inima să fac este să susțin comunitatea LGBTQ+. Asta e ce vreau. Îmi doresc să oprim acest scandal. Să-l încheiem și să pornim un dialog. Haideți să fim mai buni și mai toleranți astăzi, să ne respectăm, dar vă rog din toată inima să înțelegeți că o părere nu poate fi sinonimă c-un vot pentru îngrădirea unor drepturi. E foarte important să putem să pornim dintr-o zonă comună. Părerile sunt cu totul altceva. Haideți să ne respectăm astăzi și să începem să visăm la o Românie mai bună, din toate punctele de vedere. La oameni mai fericiți, la un trai mai bun. Haideți să pornim un dialog”, a mai spus fiica fostei jurnaliste.

Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit la Prima Tv că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018: „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.

Ulterior, preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare, după scandalul provocat de declaraţiile acesteia privind votul la referendumul pentru familie. Ea a fost criticată atât de foşti colegi aflaţi acum la REPER, dar şi de colega sa de partid Clotilde Armand.

Cea mai dură reacţie a venit, însă, din partea fiicei sale, care, într-o postare pe Instagram, printre lacrimi, s-a declarat „în şoc şi absolut dezgustată”, afirmând că „această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”. Biroul Naţional al USR a luat act duminică seara de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat formaţiunea într-un comunicat. USR mai spunea că Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru activitățile ce țin de comunitate.

Vezi si alte articole...