Participanții de la cel mai mare marș Bucharest Pride au vorbit pentru HotNews despre cum s-a schimbat societatea și ce înseamnă vizibilitatea astăzi. Ei au spus și că acum resimt că discursul homofob este tot mai prezent în spațiul public.

În urmă cu 20 de ani, în Bucuresti avea loc prima ediție Bucharest Pride. Atunci, aproximativ 300 de oameni luau parte la eveniment, despre care organizatorii își amintesc că „însemna un cordon de jandarmi mai numeros decât participanții și un curaj greu de imaginat în România anilor 2000”.

Astăzi, 7 iunie, numărul celor care au participat este de 100 de ori mai mare. Un număr de 30.000 de persoane au ieșit, sâmbătă, la Marșul Bucharest Pride 2025 – cea mai mare ediție de până acum.

Oamenii au traversat Calea Victoriei cu un steag în culorile curcubeului

Ce s-a schimbat în ultimii ani de Pride?

Evenimentul, organizat de Asociația ACCEPT, s-a desfășurat pe traseul devenit clasic, între Piața Victoriei și Parcul Izvor, și s-a încheiat cu un concert în aer liber.

Potrivit participanților care au vorbit cu HotNews, ediția din acest an a Marșului Bucharest Pride a avut loc într-un context perceput ca fiind mai tensionat decât în alți ani. Evenimentul s-a desfășurat însă fără incidente majore.

I-am întrebat pe cei prezenți cum au simțit această ediție față de cele trecute și dacă percep vreo schimbare în modul în care este privită comunitatea LGBTI+ în societatea românească.

„Ni se spune să stăm doar în dormitor”

Andre, în vârstă de 36 de ani, spune că a observat o accentuare a discursurilor discriminatorii în spațiul public, început în timpul campaniei electorale: „Au fost folosite sintagme, inclusiv în campania electorală, referitoare la comunitatea LGBT. Am văzut comparații neplăcute, termeni peiorativi, am văzut o normalizare a homofobiei, inclusiv în turul al doilea al alegerilor”. A amintit inclusiv că s-au făcut glume și insinuări legate de orientarea sexuală a unui candidat.

Andre consideră că responsabilitatea pentru această atmosferă nu e doar politică, ci și socială – comunitatea fiind transformată adesea într-un „țap ispășitor pentru ce se întâmplă în țară”.

„Ni se spune să stăm doar în dormitor, dar când ieșim în stradă, la fel ca orice plătitor de taxe din țara asta, suntem persona non grata și judecați pentru ceea ce se întâmplă”, continuă Andre.

„Sunt și alte comunități neglijate”

Totuși, dincolo de tensiuni, Andre remarcă și semne încurajatoare: „Am întâlnit persoane aliate, care au venit astăzi, și asta mă bucură. E vorba de identitatea noastră și nu este un of, ceva trecător.”

Andre spune că, în ciuda unei percepții generale că „glonțul a trecut pe lângă”, comunitatea nu poate lăsa garda jos.

Ea atrage atenția și asupra altor comunități marginalizate, sugerând că societatea ar trebui să renunțe la ideea că doar un anumit tip de cetățeni are loc în spațiul public. „Sunt și alte comunități neglijate, trebuie să nu ni se mai spună că nu e și România noastră.”