Autoritățile din România i-au reținut din nou pe frații Tate, aflați deja sub control judiciar, după ce omologii din Marea Britanie îi acuză de noi fapte de natură sexuală, dar și de mai multe agresiuni.
Frații Tate ar fi comis infracțiuni sexuale pe teritoriul Marii Britanii și au fost reținuți în baza a două mandate europene de arestare. Față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
Patru femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au intentat o acţiune civilă împotriva lui Andrew Tate pentru presupuse infracţiuni comise între 2013 şi 2016, în timp ce acesta locuia încă în Marea Britanie. Plângerile în procesul civil se referă la vătămări corporale şi la daune psihologice cauzate ca urmare a presupuselor agresiuni sexuale şi fizice violente, precum şi a controlului coercitiv.
Fratele Tate, Andrew și Tristan, sunt figuri controversate, cunoscute pentru stilul lor de viață extravagant și pentru aparițiile frecvente în media socială. În decembrie 2022, au fost arestați în România sub acuzația de trafic de persoane, formare a unui grup infracțional organizat și viol. Autoritățile române au susținut că frații Tate ar fi recrutat femei sub pretextul unor relații de iubire, pentru a le exploata sexual și a le obliga să producă conținut pornografic.
Cazul a atras atenția internațională, având în vedere notorietatea lor online și discursurile controversate pe care le promovează. În timp ce Andrew Tate se descrie adesea ca fiind un antreprenor de succes și un „guru” al dezvoltării personale, criticii îl acuză că promovează misoginismul și manipularea.
Curtea de Apel București a decis la finalul lunii decembrie 2023 că frații Andrew și Tristan Tate, judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, rămân sub control judiciar și nu pot părăsi România.
Frații Tate susțin că mama lor ar fi suferit un infarct și le-au cerut judecătorilor români să le permită să părăsească țara, potrivit unui comunicat de joi. Ei sunt sub control judiciar și nu au voie să iasă din România.