„Să ne smulgem, fie și în acest târziu al istoriei, din păguboasa utopie interbelică a „țării mândre ca soarele de pe cer”, cu care ne-am pansat rănile orgoliului rănit”, scrie Gabriel Liiceanu.
„Nu ne trebuie deci o țară purificată, ci una normală, care își asumă pe deplin omenescul și omenia într-un efort de îmbunătățire treptată”, a scris Gabriel Cercel, într-o opinie publicată pe Contributors.
Doctor în filozofie și fost student și doctorand al lui Gabriel Liiceanu, alături de care a și colaborat la cartea „Întâlnire în jurul unei palme zen”, Cercel afirmă că „purificarea de balcanic este una dintre obsesiile ascunse și durabile ale culturii române”.
„Avem nevoie de o întoarcere la proporțiile firești ale culturii noastre: nici fatalism mioritic, dar nici heirupism patologic”, mai spune Cercel.
„Singura șansă de a ne vindeca orgoliul rănit și de a fi demni este aceea de a ne ridica, împăcați cu noi înșine și cu ceilalți, în cerul spiritului european și universal cu tot cu stigmatele părții noastre de lume”, scrie filozoful.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

