”După ce, la sfârşitul lunii august, Garda Naţională de Mediu a confiscat, pentru prima dată, deşeuri reciclabile de pe proprietăţile private ale unor persoane fizice şi juridice din localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, săptămâna aceasta se înregistrează o nouă premieră: acţiune de control simultana pe apă şi uscat. Garda Naţională de Mediu a acţionat coordonat, echipele de comisari fiind angrenate atât pe apă, în vederea combaterii braconajului piscicol, cât şi pentru depistarea eventualelor deversări ilegale de ape uzate în fluviul Dunărea”, anunţă, vineri, Garda de Mediu.
Instituţia a precizat că echipele care efectuau verificări pe apă furnizau informaţii comisarilor de pe uscat pentru ca aceştia să intervină în sistarea oricăror activităţi poluante.
”În felul acesta, a fost sistată activitatea unei facilităţi de cazare care deversa în mod direct ape uzate în Dunăre. Operatorul economic a fost amendat cu 16.000 lei şi, în acest caz, s-a întocmit dosar penal”, a mai transmis Garda de Mediu.
Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a precizat că acţiunea a fost destul de complicată.
”A presupus o coordonare perfectă şi a vizat mai multe paliere: managementul deşeurilor, combaterea braconajului piscicol şi a deversărilor ilegale în ape de suprafaţă. Rezultatele au fost şi ele pe măsură: amenzi în valoare totală de 316.000 lei, precum şi confiscarea unei ambarcaţiuni cu motor şi a peste 5000 m liniari de plase utilizate în braconajul piscicol. Toate acestea reflectă faptul că, la capitolul protecţia mediului, încă avem lacune în educaţie, iar noi, cei de la Gardă Naţională de Mediu, suntem nevoiţi să aplicăm metode de coerciţie”, a declarat Andrei Corlan.