O plângere penală pe numele candidatului AUR la Cotroceni, Simion George, și a prietenului său Marius Lulea zace de peste jumătate de an în sertarele DNA. Cei doi au fost acuzați chiar de către foștii colegi de partid că au cerut sute de mii de Euro ca să îi bage în Parlament.

Candidatul la președinția României, George Simion, alături de prietenul și finanțatorul său, Marius Lulea, și încă un membru de conducere din AUR sunt acuzați de un fost deputat al acestui partid că au constituit în cursul anului 2024 un grup infracțional organizat cu scopul de a încasa sute de mii de Euro pentru a pune, preferențial, oameni pe listele parlamentare ale partidului și de a delapida finanțele acestuia.

George Simion, dat pe mâna DNA de foști AUR-iști. Ar fi cerut milioane € să îi bage în ParlamentPlângerea, depusă la DNA spune:

“Prin prezenta vă aduc la cunoștință fapte pe care vă rog să le cercetați sub aspectul constituirii unui grup infracțional organizat la nivelul conducerii partidului politic parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), grup format cel puțin din următoarele trei persoane: Simion George-Nicolae – președinte AUR, Lulea Marius-Dorin – prim-vicepreședinte și Păunescu Silviu-Titus – Secretar general, funcționari publici în sensul legii penale, care, apreciez că s-au constituit ca atare în anul 2024 pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii următoarelor posibile:

I N F R A C Ţ I U N I:1. – împiedicarea exercitării drepturilor electorale – prev. și ped. de Art. 385 Cod Penal

2. – șantaj – prev. și ped. de Art. 207 Cod Penal

3. – dare și luare de mită – prev. și ped. de Art. 289-290 Cod Penal

4. – trafic și cumpărare de influenţă – prev. și ped. de Art. 291-292 Cod Penal

5. – abuz în serviciu – prev. și ped. de Art. 297 Cod Penal

6. – delapidare – prev. și ped. de Art. 295 Cod Penal

7. – folosirea influenţei și autorității în funcţiile de conducere din partid în scopul obţinerii de bani sau alte foloase necuvenite – prev. și ped. de Art. 13 din Legea nr. 78/2000, valoarea sumei care formează obiectul presupuselor infracţiuni de corupţie fiind mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, posibila pagubă materială produsă fiind mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro”, se arată în plângerea penală depusă de fostul deputat AUR, Ringo Dămureanu, în data de 4 noiembrie a anului trecut.

Vezi, mai jos, întreaga plângere penală depusă de fostul deputat AUR, Ringo Dămureanu, împotriva lui George Simion, Marius Lulea și Păunescu Silviu

Surse juridice și politice au declarat pentru Newsweek România că procurorii DNA nu au întreprins încă nici un fel de cercetare în acest dosar.

Cum funcționează schema bani contra locuri elibigile pe listele pentru Parlament

Prima acuzație și cea mai gravă, lansată de fostul parlamentar al AUR, se referă la instituirea unei scheme financiare prin care viitorii parlamentari ai acestui partid au fost aleși pe sprânceană chiar de către George Simion pe baza sumelor donate de către aceștia la partid.