vineri, octombrie 4, 2024

Germania, în recesiune în 2023, la coada marilor puteri industriale, din cauza costului energiei, dobânzilor mari şi unei scăderi a cererii externe

EconomieGermania, în recesiune în 2023, la coada marilor puteri industriale, din cauza costului energiei, dobânzilor mari şi unei scăderi a cererii externe

Potrivit datelor corectate în funcţie de variabilele calendarului şi preţurilor, PIB-ul a scăzut cu 0,1%.

Aceste rezultate sunt un pic mai bune decât previziunile Guvernului german şi Fondului Monetar Internţaional (FMI), care preconizau o contracţie a economiei germane de 0,4% şi, respectiv, de 0,5% în 2023.

Însă Germania se descurcă în mod clar mai rău decât media Uniunii Europene (UE), care urmează să atingă o creştere de 0,6% în 2023, potrivit ultimelor previziuni ale Comisiei Europene (CE) – şi creşteri marcate în Franţa, Spania sau Italia.

Cea de a treia economie mondială este în urma altor ţări indistriale mari ca Statele Unite şi Regatul Unit.

Sfârşitul anului a fost şi mai prost decât trimestrele precedente, cu un PIB estimat în scădere cu 0,3% din septembrie în decembrie, potrivit unei estimări preliminare a Destatis.

AN ”TURBULENT”

Această recesiune – aşteptată – nu este mai puţin o veste proastă pentru Guvernul lui Olaf Scholz, care are deja o nepopularitate-record şi se confruntă cu o multiplicare a revendicărilor sociale.

”Anul 2023 a fost turbulent, cu  economie în stare permanentă de criză”, comentează un analist de la banca ING, Carsten Brzeski.

Economia germană este afectată de criza puternicului său sector industrial care reprezintă aproximativ 20% din bogăţia produsă în ţară.

Producţia rămâne mai mică cu 9% faţă de nivelul de dinainte de pandemia covid-19.

Sectorul a fost încetinit de o cerere inferioară, atonă, din cauza inflaţiei – care a atins 5,9% în 2023 – şi unor creşteri a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE).

Potrivit Destatis, consumul privat a scăzut cu 0,8% în decurs de un an. A suferit mai ales sectorul construcţiilor – care a înregistrat un recul al investiţiilor de 2,1%.

Industria a fost penalizată şi de exporturi mai puţin dinamice, pe fondul unor tensiuni geopolitice şi unor cereri mai mici de ”Made in Germany” în China şi Statele Unite.

Mai ales, preţurile energiei rămân mari pentru industria germană împotriva concurenţilor săi internţaionali. Chimia, extrem de afectată, a produc cu 8% mai puţin 2023 în decurs de un an, ceea ce a condus la o scădere cu 12% a veniturilor sale, potrivit datelor acestei branşe.

RELANSARE?

Potrivit unor previziuni, economia germană urmează să amorseze o relansare economică în acest an.

Guvernul aşteaptă o creştere economică de 1,3% în 2024, iar FMI estimează o creştere de 0,9%.

”Odată cu scăderea inflaţiei, creşterea salariilor reale şi o relansare treptată a economiei mondiale, factorii care afectează economia (germană) urmează să se atenueze şi să înceapă o relansare”, a estimagt luni Ministerul german al Economiei.

Exporturile au înregistrat deja o îmbunătăţire la sfârşitul anului, cu o creştere de 3,7% în noiembrie, după patru luni de scădere.

Însă unii experţi se îndoiesc de o creştere rapidă, în contextul în care dobânzile nu urmează să scadă în mod semnificativ în acest an şi nici preţurile energiei.

”În 2024 nu va exista o îmbunătăţire. Germania a căzut în stagnare”, estimează un analist de la Banca LBBW, Jens Oliver Niklasch.

”Este posibil să rămânem în recesiune acest an. Provocările sunt imense”, a comentat luni camera de Industrie şi Comerţ germană (DIHK).

Germania se confruntă în acelaşi timp cu provocări structurale – precum lipsa forţei de muncă, îmbătrânirea populaţiei şi lipa unor investiţii, care ar putea să continue să frâneze creşterea.

În plus, Curtea Constituţională a anulat în noiembrie, printr-o hotărâre răsunătoare, credite de investiţii în valoare de 60 de miliarde de euro, în numele regulilor bugetare constituţionale.

Această hotărâre a obligat Guvernul lui Olaf Scolz să taie anumite cheltuieli.

Potrivit Institutului Economic IFO, aceste tăieri bugetare urmează să coste creşterea economică a Germaniei 0,2 puncte procentuale în lunile următoare.

Vezi si alte articole...