Hamas. Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi-a declarat duminică „puternica respingere şi condamnarea oricărui proiect vizând mutarea” palestinienilor din Fâşia Gaza în Egipt şi Iordania.
Declarațiile palestinienilor din Hamas vine după propunerea în acest sens a preşedintelui american Donald Trump pentru a „face curăţenie” în teritoriu, unde un armistiţiu fragil a intrat în a doua săptămână, notează AFP, conform Agerpres.
Liderul Autorităţii Palestiniene „ia legătura de urgenţă cu liderii ţărilor arabe şi europene şi cu Statele Unite”, a indicat preşedinţia într-un comunicat, în care subliniază că ‘poporul palestinian nu îşi va abandona niciodată pământul şi locurile sfinte’.
Trump a comparat sâmbătă Fâşia Gaza devastat cu un „şantier de demolare” şi a spus că a discutat despre situaţie cu regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, urmând să facă acelaşi lucru duminică cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
„Vorbim despre 1,5 milioane de oameni şi doar vom face curăţenie acolo. Ştiţi, de-a lungul secolelor, acest loc a trecut prin multe conflicte. Şi, nu ştiu, trebuie să se întâmple ceva”, le-a declarat Donald Trump reporterilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One.
„Aş prefera să mă implic cu anumite state arabe şi să construim locuinţe într-un alt loc unde ei ar putea poate să trăiască în pace în sfârşit”, a adăugat preşedintele american, sugerând o mutare ‘temporară sau pe termen lung’.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

