După două zile mai liniștite, al doilea val serios de ninsori și viscol lovește România. Iarna nu se lasă! Autoritățile din mai multe zone din sud-estul țării raportează probleme, precum șosele închise, restricții de trafic, copaci rupți și autovehicule avariate.
Mare parte din sud-estul României e sub Cod Galben de ninsori și viscol. Meteorologii anunță până la 20 de centimetri noi de zăpadă și temepraturi maxime de -3, -5 grade Celsius.
Iarna nu se lasă! Viscol, ninsori, șosele închise, restricții de trafic, copaci rupți
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, sâmbătă, 21 februarie, la ora 6.00, nu erau semnalate autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Pe autostrada A2 București-Cernavodă, tronsonul kilometric 10 – 64 se circulă in regim controlat cu utilaje de deszăpezire în față și echipaj de poliție, din cauza vizibilității reduse și a ninsorii viscolite.
Situația se prezintă astfel:
-A0+A2 km 10-64 carosabil acoperit parțial cu strat de zăpadă de 2-5 cm, condiții de ninsoare, temperaturi negative;
-A2 km 64-80 carosabil acoperit cu zăpadă, temperaturi negative, precipitații de ninsoare.
-A2 km 84-160 carosabil umed, fără precipitații semnificative
Trafic normal și vânt lateral care mai afectează vizibilitatea pe alocuri.
Citește și: Director ANM: „Cel mai sever episod de iarnă din acest sezon”. Cum va fi vremea în ultimele zile din februarie
Pe autostrada A1 București-Pitești, situația se prezintă astfel:
– A0 și A1, tronson km 11-64: carosabil ud, pe alocuri cu strat subțire de zăpadă, precipitații sub forma de ninsoare, temperatura in jurul valorii de -1 grad, trafic normal.
– tronson km 64-94: Carosabil acoperit parțial cu strat subțire de zăpadă, trafic normal, precipitații sub forma de ninsoare;
– tronson km 94-149: Carosabil cu zăpadă depusă, trafic normal, precipitații sub forma de ninsoare.
Pe întreg tronsonul este vânt care viscolește precipitațiile, se acționează cu material antiderapant.
Pe autostrăzile A0 Centura București și A3 București-Brașov se circulă în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, cu precipitații de ninsoare, cu intensificări puternice ale vântului.
Pe autostrada A7 Ploiești-Adjud se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu intensificări puternice ale vântului, fără restricții de trafic.
În județul Giurgiu, pe DN 5D dinspre municipiul Giurgiu către vamă cu Bulgaria, circulația rutieră este oprită din cauza coloanei de camioane formată ca urmare a lucrărilor de reparații la nivelul Podului Giurgiu – Ruse. Traficul este deviat prin municipiul Giurgiu și pe DC 94.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

