IMM România a fost onorată cu Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler, o distincție acordată de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni. Această recunoaștere vine ca o apreciere a contribuției semnificative aduse de organizație în sprijinirea și dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din România.
Distincția reflectă eforturile constante ale IMM România în construirea unui mediu de afaceri stabil și prietenos pentru antreprenori, în susținerea clasei de mijloc și în promovarea importanței IMM-urilor în arhitectura economică și socială a țării. Totodată, organizația a avut un rol activ în elaborarea unor politici și programe naționale care au contribuit la creșterea economică.
Cu ocazia întâlnirii de la Cotroceni, reprezentanții IMM România au prezentat o serie de priorități strategice pentru viitorul mediului antreprenorial românesc. Printre acestea se numără descentralizarea politicilor de coeziune, implicarea mai largă a partenerilor sociali în procesul decizional, accelerarea tranziției digitale și ecologice, dar și simplificarea accesului la fonduri europene. De asemenea, a fost subliniată importanța campaniei „Prevenție, nu contravenție!”, care promovează aplicarea Legii Prevenirii ca mecanism de sprijin pentru firmele mici.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

