Primăria Sectorului 2 anunță bucureștenii că au fost instalate primele 3 parcări securizate destinate bicicletelor în sector. Acestea vor fi disponibile gratuit timp de primele 6 luni de la punerea în funcțiune și sunt amplasate în zone cheie din aria administrată.
Proiectul pilot a fost anunțat încă din toamna anului trecut. În octombrie 2023, Primăria Sectorului 2 a demarat o consultare publică privind Regulamentul pentru închirierea locurilor în parcările securizate pentru biciclete. La doar 4 luni de la acea dată, primarul Radu Mihaiu a anunțat instalarea a 3 astfel de parcări speciale pentru biciclete în apropierea unor stații de metrou. Acestea sunt amplasate strategic pe traseele pistelor de biciclete planificate de Primărie, și anume: la intersecția Șoseaua Colentina cu Strada Doamna Ghica, la intersecția Bulevardului Chișinău cu Șoseaua Pantelimon, și la intersecția Șoseaua Colentina cu Șoseaua Ștefan cel Mare (Rond Obor).
Această inițiativă are scopul de a încuraja utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport alternativ în Capitală.
Iată mesajul transmis de primarul Radu Mihaiu:
„A ieșit soarele, e frumos afară, parcă îți vine să scoți bicicleta din casă și să dai o tură.
Parcarea amplasată la Obor, este una din propunerile noastre pentru a crește folosirea bicicletelor în București. Una dintre cele mai mari probleme pe care le avem este că trebuie să ținem bicicleta în casă.
Astfel că, am implementat aceste parcări securizate în care poți să-ți lași bicicleta peste noapte.
Pentru folosirea lor este necesară instalarea unei aplicații. Durează prima dată între 5 și 10 minute, pentru că trebuie să se valideze, să fim siguri cine folosește acest spațiu”.
În plus față de utilizarea locurilor de parcare pentru a depozita bicicletele peste noapte, locuitorii din București le pot utiliza și în cadrul sistemului park&ride. Astfel, aceștia pot să vină cu bicicleta până la stația de metrou, să o parcheze în spațiul special amenajat, iar apoi să-și continue călătoria cu transportul public subteran.
„Pentru 6 luni de zile această parcare este gratuită pentru toți utilizatorii, pe principiul primul venit primul servit”, a declarat Radu Mihaiu.
În total, pot fi parcate 20 de biciclete. Primăria a luat în considerare și situația în care un utilizator ar avea nevoie de reparații la bicicletă. Astfel, spațiile de parcare sunt echipate cu: un set de scule pentru biciclete, o pompă pentru umflat roțile.
De asemenea, parcarea este dotată cu două camere de supraveghere, una amplasată în interior și alta în exterior. Primarul Radu Mihaiu a subliniat că, în caz de necesitate, imaginile captate de camere vor fi puse la dispoziția autorităților.
„Dacă ar încerca cineva să facă ceva, imaginile se transmit direct la poliție”.
Primarul a comunicat că Primăria Sectorului 2 intenționează să extindă numărul acestor parcări în viitor, în funcție de gradul de utilizare al celor 3 deja amplasate. Dacă acestea vor fi considerate utile și vor fi folosite de cetățeni, autoritățile locale planifică instalarea unor parcări suplimentare în apropierea stațiilor de metrou.