vineri, noiembrie 8, 2024

Începând de astăzi, 16 ianuarie 2023, cetățenii din Sectorul 3 pot depune cereri pentru lifturi noi și moderne

Din OrasÎncepând de astăzi, 16 ianuarie 2023, cetățenii din Sectorul 3 pot depune cereri pentru lifturi noi și moderne

Bucureștenii din Sectorul 3 pot face cerere pentru lifturi noi și moderne, dar doar dacă blocurile în care locuiesc au fost deja reabilitate termic. Solicitările pot fi depuse începând de marți, 16 ianuarie 2023.

În cazul blocurilor care nu au fost încă reabilitate termic, lifturile vor fi înlocuite odată cu lucrările de anvelopare. De asemenea, sistemul de iluminat vechi va fi înlocuit cu unul de tip LED.

Reabilitarea termică a blocurilor reduce pierderile de căldură, ceea ce duce la facturi mai mici pentru locuitori.

„Suntem pe final cu reabilitatea termică. Aceasta nu se rezumă doar la eficiență termică, cuprinde și schimbarea lifturilor, panouri fotovoltaice ☀️, scăderea consumului de energie 🔋 cu peste 40%.

Ne dorim ca toate lifturile din Sectorul 3 să fie noi. Nu doar că acestea arată mai bine și sunt eficiente, dar sunt și mult mai sigure.

Sunt fonduri europene de care putem beneficia, cu avantaje semnificative, așa că nu ezitați să depuneți documentația toți cei care vă doriți locuințe eficiente din punct de vedere energetic”.

Pentru a beneficia de modernizarea lifturilor din blocurile de locuințe, asociațiile de proprietari trebuie să depună o cerere la Primăria Sectorului 3. În cazul în care există cetățeni care au nevoie de îndrumare sau de informații suplimentare, aceștia pot solicita ajutor la adresa de e-mail: investițiiachiziții@primarie3.

Primăria nu a transmis un termen limită până la care asociațiile de proprietari pot trimite solicitările.

Vezi si alte articole...