luni, iulie 15, 2024

Începând de miercuri, 10 iulie, procedura pentru plata taxei de parcare în Sectorul 6 a fost simplificată

Din OrasÎncepând de miercuri, 10 iulie, procedura pentru plata taxei de parcare în Sectorul 6 a fost simplificată

Administrația locală din Sectorul 6 al Bucureștiului informează locuitorii că, începând cu data de 10 iulie, procedura pentru plata taxei de parcare a fost simplificată.

Acum, șoferii care doresc să obțină un contract pentru un loc de parcare în Sectorul 6 nu mai sunt obligați să se deplaseze personal la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 6, așa cum era cerut anterior.

„De azi, e mai simplu să plătești taxa pentru parcare! Dacă ai semnat un contract pentru un loc de parcare, în Sectorul 6, nu mai e nevoie să mergi să îl declari la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 6, așa cum erai obligat până acum”, transmite Primăria Sectorului 6 într-o postare pe Facebook.

Astfel, administrația locală din Sectorul 6 al Bucureștiului îi informează pe locuitorii săi că va prelua acest proces. Toate documentele necesare, inclusiv contractul și declarația fiscală, vor fi înregistrate în baza de date a Direcției Generale de Taxe și Impozite Locale Sector 6 de către reprezentanții Primăriei.

Ce trebuie să facă șoferii din Sectorul 6:

„Tot ce trebuie să faci este să achiți taxa de parcare, după ce ai ridicat contractul de la Serviciul Parcări (Șoseaua Virtuții nr. 148, etaj 1, Sector 6)”, precizează PS6.

După ce contractul pentru locul de parcare a fost eliberat de Serviciul Parcări, locuitorii din Sectorul 6 al Bucureștiului pot plăti taxa de parcare de acasă, prin platforma Ghișeul.ro sau la unul dintre terminalele de plată din sector, unde pot vedea direct suma de plată.

Termenele de plată pentru taxa de parcare sunt după cum urmează:

Pentru locurile de parcare achiziționate până la 24 februarie, prima plată trebuie efectuată până la 31 martie.

Pentru locurile de parcare achiziționate între 1 martie și 31 august, prima plată trebuie efectuată până la 30 septembrie.

Cum să obții un loc de parcare în Sectorul 6:

Completezi cererea online accesând link-ul AICI și urmezi pașii de mai jos:

Completezi datele de localizare: adresă completă (stradă, număr, bloc, apartament) și numărul și data bonului de ordine. Dacă nu ai deja o cerere înregistrată și un număr de ordine, această secțiune va rămâne necompletată până când vei primi pe e-mail un număr de înregistrare al cererii tale.

Selectezi automat toate locurile disponibile în jurul imobilului tău, având opțiunea de a deselecta individual locurile în cazul în care dorești un anumit loc.

Completezi datele personale: nume, prenume, CNP, adresă de e-mail, număr de telefon, număr de înmatriculare al mașinii, marca și seria de șasiu a autoturismului, valabilitatea ITP și RCA, plus eventuale observații.

Încarci documentele necesare (scanate sau fotografiate): carte de identitate/buletin, certificat de înmatriculare, contract de comodat (dacă este cazul), certificat de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul), asigurare auto obligatorie valabilă (RCA), certificat de căsătorie (dacă autoturismul este pe numele soțului/soției).

Trimite cererea completată, urmând să primești un mesaj de confirmare și un număr de înregistrare al solicitării. Veți fi informat prin e-mail despre soluționarea cererii tale de către reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

 

Vezi si alte articole...