Un total de 19,8% dintre managerii din construcţii estimează că în perioada iulie-septembrie 2025 activitatea va creşte, în timp ce, 18,7 % din comerţul cu amănuntul preconizează scădere a activităţii, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În sectoarele servicii şi comerţ cu amănuntul 89,3% şi respectiv 87,8% dintre manageri anticipează relativă stabilitate a numărului de salariaţi; 54,5% dintre managerii din comerţul cu amănuntul şi 57,0% din construcţii consideră că preţurile vor creşte.
”Rezultatele prezentate în acest comunicat au fost obţinute prin intermediul anchetelor statistice de conjunctură realizate în luna iulie 2025, reflectând estimările făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele în evoluţia activităţii economice, numӑrului de salariaţi şi preţurilor. Rezultatul final se obţine sub forma unui sold conjunctural procentual, calculat ca diferenţă între ponderea celor care au ales varianta pozitivă (va creşte) a fenomenului şi ponderea celor care au indicat varianta negativă (va scădea). Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS”, precizează INS.
Industria prelucrătoare
Pe baza datelor din ancheta de conjunctură, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de + 0,3%.
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimeazӑ scădere moderată, cu un sold conjunctural de -6,2%.
Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să urmeze o tendinţă ascendentă, indicată printr-un sold conjunctural de +42,6%.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

