sâmbătă, iunie 15, 2024

Instanţă europeană: Comisia Europeană trebuie să plătească doar o mică parte din costurile legale cerute de Qualcomm după câştigarea unui proces împotriva acesteia

EconomieInstanţă europeană: Comisia Europeană trebuie să plătească doar o mică parte din costurile legale cerute de Qualcomm după câştigarea unui proces împotriva acesteia

Tribunalul cu sediul în Luxemburg a declarat că numărul de ore lucrate şi tarifele orare utilizate în revendicarea Qualcomm sunt ”evident excesive”.

Qualcomm şi-a depus documentele privind legale la Comisia Europeană în 2022, după ce Tribunalul a susţinut contestaţia grupului american împotriva unei amenzi antitrust a UE de 997 de milioane de euro, emisă în 2018, şi a obligat autoritatea de reglementare să plătească costurile legale ale Qualcomm.

Comisia a contestat însă cei 12.041.755,80 euro solicitaţi de companie, spunând că suma ar trebui să fie de 405.315 euro.

Qualcomm a spus că respectivele costuri se bazează pe importanţa şi complexitatea cazului şi pe cantitatea de muncă depusă de o echipă de 19 persoane.

Într-o hotărâre din 29 februarie, postată pe site-ul instanţei, judecătorii au respins argumentele companiei americane, spunând că instanţele sunt preocupate doar de numărul total de ore de muncă necesare procedurilor judiciare, indiferent de numărul de avocaţi implicaţi în caz.

Ei au spus că tarifele orare nu au fost prezentate în legătură cu sarcini specifice, clar identificate şi că volumul substanţial de cercetări şi analize şi numeroasele documente depuse în faţa instanţei nu au fost suficiente pentru a justifica sumele pretinse sau că munca aferentă acestora a fost în mod necesar efectuată.

”Solicitarea reclamantului este insuficient fundamentată şi vădit excesivă atât în ceea ce priveşte sumele pretinse, cât şi numărul de ore şi tarifele orare aferente”, au precizat judecătorii.

Instanţa a stabilit onorariul total, inclusiv cheltuielile pentru firma de avocatură Quinn Emanuel, la 754.190 euro şi 31.667,54 euro pentru firma de consultanţă economică Compass Lexecon/FTI.

 

Vezi si alte articole...