sâmbătă, decembrie 7, 2024

John Podesta îl înlocuieşte pe John Kerry ca emisar al lui Biden în lupta împotriva încălzirii globale, anunţă Casa Albă

EconomieJohn Podesta îl înlocuieşte pe John Kerry ca emisar al lui Biden în lupta împotriva încălzirii globale, anunţă Casa Albă

El îl înlocuieşte pe John Kerry, care a plecat din postul de negociator-şef în probleme din mediu pentru a contribui la campania în vederea realegerii preşedintelui democrat.

Directoul de cabinet al lui Joe Biden, Jeff Zients, l-a prezentat miercuri pe noul amisar drept ”un susţinător convins al unor politici îndrăzneţe împotriva modificărilor climatice, despre care lumea va afla că are încredeea preşedintelui Statelor Unite”.

”30 DE ANI” ÎN VEDEREA TRANSFORMĂRII ECONOMIEI MONDIALE

John Podesta, în vârstă de 75 de ani, era însărcinat până acum să vecgheze la implementarea unui uriaş program de investiţii în tranziţia ecologică al lui Joe Biden – Inflation Reduction Act.

Într-un interviu acordat New Yorker în vară, el declara că ”trebuie să transformăm economia mondială în proporţii nemaivăzute vreodată. Şi trebuie s-o facem în 30 de ani”

John Podesta ”urmează să preia ştafeta de la (John) Kerry şi că aducă Statele Unite într-un spirit care să pună capăt dezvoltării gazelor naturale şi petrolului”, cere Center for Biological Diversity, o asociaţie de apărarea mediului.

UN VETERAN AL POLITICII AMERICANE

Noul emisar în lupta împotriva încălzirii globale este un veteran al politicii americane, puţin cunoscut marelui public, dar care a fost însărcinat cu cele mai delicate misiuni politice.

El a fost unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Bill Clinton la momentul scandalului Monica Lewinsky.

John Podesta a fostapoi directorul campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton în 2016, iar numele său este asociat scandalului e-mailurilor piratate ale democratei.

John Podesta a fost un consilier de rang înalt al lui Barack Obama şi este fondatorul Center for American Progress, un centru de reflecţie.

Vezi si alte articole...