Cea de-a doua rundă de negocieri dintre Kiev și Moscova, desfășurată joi la Abu Dhabi sub medierea Statelor Unite, s-a încheiat cu un schimb de 314 prizonieri de război, conform agenției Reuters.
Kiev și Moscova acceptă cel mai mare schimb de prizonieri. Potrivit emisarului special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, schimbul a avut loc în aceeași zi și a reprezentat primul acord de acest tip realizat după o pauză de cinci luni.
Ministerul rus al Apărării a confirmat că fiecare parte a eliberat câte 157 de prizonieri de război, fiind returnați în Rusia și trei civili din regiunea Kursk.
Autoritățile ucrainene au publicat imagini cu militari reveniți pe teritoriul controlat de Kiev, unii dintre aceștia fiind înfășurați în drapelul național.
Negocieri mediate de Statele Unite la Abu Dhabi
Discuțiile de la Abu Dhabi au reunit delegații din Statele Unite, Ucraina și Rusia, în cadrul unui format diplomatic susținut de administrația americană.
Steve Witkoff a precizat că întâlnirile au avut un caracter pragmatic și s-au concentrat pe identificarea unor măsuri realizabile.
„Discuțiile au fost constructive și s-au concentrat pe modul în care pot fi create condițiile pentru o pace durabilă”, a transmis Witkoff într-un mesaj publicat pe platforma X, adăugând că dialogul constant produce rezultate concrete.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

