Deputatul PNL, Robert Sighiartău (foto), a criticat dur Guvernul Ciolacu, afirmând că „aduce ghinion românilor” pentru că „ a decis să pornească un război împotriva mediului privat”. Sighiartău a spus că PNL „nu va mai accepta toate prostiile”, referindu-se la măsura de limitare a numerarului.
„E clar că Ciolacu aduce ghinion românilor, e clar că el a decis să pornească un război împotriva mediului privat şi mă bucur că PNL şi conducerea restrânsă şi-au dat seama de acest lucru şi încă de sâmbătă strategia PNL s-a schimbat fundamental în relaţia cu PSD. Nu o să mai acceptăm toate prostiile venite să sugrume mediul privat din România, iar PNL a început cu acest proiect de rectificare a unei mari greşeli, care blochează pur şi simplu fluxul economic în această ţară. Mai ales al agenţilor economici mici, din zona rurală, din zona urbanului mic”, a spus Robert Sighiartău.
Referindu-se la proiectul de limitare a numerarului, deputatul a declarat că „s-au făcut greșeli” și că toate partidele sunt de acord cu rectificarea „acestei aberații”.
„Faptul că deciziile s-au luat în grup restrâns şi nu a fost discutată asumarea în partid nu a fost în regulă. Ei bine, s-au făcut câteva greşeli. Am spus foarte clar că acest proiect de asumare vizează, din păcate, doar mediul privat şi că va crea o problemă la bugetul de stat şi, inclusiv, probleme de funcţionare a fluxului economic în România. Ia uite că s-a întâmplat. În acest moment, PNL face un lucru bun şi rectifică parte din marile greşeli pe care PSD le-a introdus în acel proiect de asumare”, a declarat Robert Sighiartău.
PNL s-a sucit și vrea eliminarea restricțiilor
În context, fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că a depus un proiect de lege de abrogare a amendamentelor prin care s-au limitat plățile cash. Inițial, PNL a votat această lege.
„Astăzi voi depune un proiect de lege pentru a abroga amendamentele prin care s-au limitat plățile cash, care să fie dezbătut în regim de urgență, pentru a reveni la normalitate. Este vorba despre modificarea ”Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, respectiv abrogarea articolelor 3 și 4, care prevăd modificarea plafoanelor.
Revenim la forma inițială dinaintea asumării, pentru că mediul de afaceri nu trebuie bulversat în mod artificial, punând intenționat bețe în roate. Trebuie să susținem mediul de afaceri, predictibilitatea și să încurajăm investițiile.
Nu luptăm împotriva evaziunii fiscale prin reducerea plăților de la 10.000 la 5.000 de lei, sau de la 5.000 la 1.000 de lei!”, a scris Virgil Popescu, pe Facebook.
Și deputatul PNL Adrian Felician Cozma a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că liberalii vor depune un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate noile plafoane privind plăţile în numerar.
Astfel, s-ar reveni la forma iniţială a Legii 70/2015, prin care plafoanele rămân la 50.000 de lei pentru tranzacţii între persoane fizice şi 10.000 de lei între societăţile comerciale.
„Vă anunţ că facem o corecţie, ca urmare a unei erori strecurate în angajarea răspunderii domnului prim-ministru Ciolacu. Şi anume, grupul PNL depune un proiect de lege prin care anulează plafoanele privind limitarea plăţilor cash şi, ca urmare, vom reveni la forma iniţială, prin care românii pot să îşi cheltuie banii aşa cum trebuie şi sunt readuşi, de fapt, la un drept constituţional”, a spus Cozma.