joi, mai 23, 2024

Liderii APEC, divizaţi în privinţa războaielor din Ucraina şi Gaza, după un summit de două zile

EconomieLiderii APEC, divizaţi în privinţa războaielor din Ucraina şi Gaza, după un summit de două zile

Zilele de întâlniri, care au implicat miniştri şi lideri APEC, au fost dominate de un summit de miercuri între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping, menit să reducă tensiunile dintre cele două mari economii ale lumii, care au alarmat regiunea.

Cei 21 de membri ai APEC, care includ şi Rusia şi ţirle majoritar musulmane  Indonezia şi Malaezia, au intrat la întâlniri divizate în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina şi războiul Hamas-Israel din Gaza şi aşa le-au şi încheiat.

O declaraţie emisă de preşedintele APEC din acest an, Statele Unite, a reiterat declaraţia liderilor APEC de anul trecut, spunând că ”majoritatea” membrilor APEC ”condamnă cu fermitate agresiunea împotriva Ucrainei”.

Aceasta a spus că liderii au făcut schimb de opinii cu privire la criza din Gaza, unii s-au opus limbajului declaraţiei preşedintelui într-o ”Declaraţie Golden Gate”, care acoperă probleme economice, ”pe baza faptului că nu cred că APEC este un forum pentru a discuta probleme geopolitice.”

Unii lideri APEC au împărtăşit mesajele unite ale summitului comun arabo-islamic din 11 noiembrie de la Riad, se arată în declaraţia preşedinţiei.

Brunei, Indonezia şi Malaezia, într-o declaraţie comună, au declarat că se numără printre liderii APEC care au susţinut mesajele summitului de la Riad, care a cerut încetarea imediată a operaţiunilor militare din Gaza, respingând justificarea de către Israel a acţiunilor sale împotriva palestinienilor ca autoapărare.

Cele trei ţări au cerut, de asemenea, un armistiţiu umanitar ”imediat, durabil şi susţinut” şi pentru furnizarea nestingherită de bunuri şi servicii esenţiale civililor din Gaza.

MEDIU DE INVESTIŢII LIBER, DESCHIS, CORECT

Declaraţia liderilor APEC a reafirmat hotărârea lor ”de a oferi un mediu comercial şi investiţional liber, deschis, echitabil, nediscriminatoriu, transparent, incluziv şi previzibil”.

”Ne angajăm la reforma necesară a OMC pentru a-i îmbunătăţi toate funcţiile, inclusiv desfăşurarea de discuţii pentru a avea un sistem de soluţionare a diferendelor pe deplin şi funcţional, accesibil tuturor membrilor până în 2024”, se arată în comunicat.

În ciuda fricţiunilor legate de războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, discuţiile dintre China şi SUA le-au adus o oarecare uşurare membrilor APEC, preocupaţi de o traiectorie înrăutăţită a rivalităţii dintre superputeri, care sunt şi cele mai mari economii ale lumii.

Summit-ul Biden-Xi a adus acorduri pentru reluarea comunicaţiilor militare şi eforturi pentru a reduce producţia de fentanil, arătând un progres tangibil în primele discuţii faţă în faţă dintr-un an dintre cei doi, dar nicio resetare majoră a rivalităţii lor strategice.

Xi a părut să-şi atingă obiectivele, obţinând concesii ale SUA în schimbul promisiunilor de cooperare, o relaxare a tensiunilor bilaterale care va permite o concentrare mai mare pe creşterea economică şi o şansă de a atrage investitorii străini care ocolesc tot mai mult China.

Biden, adresându-se vineri celorlalţi lideri APEC, i-a îndemnat să lucreze împreună pentru a se asigura că inteligenţa artificială aduce schimbări în bine, mai degrabă decât să abuzeze de lucrători sau să limiteze potenţialul.

SEMNALUL SUA-CHINA

Biden a folosit summitul APEC pentru a evidenţia economia puternică a SUA şi legăturile sale cu alte naţiuni din Pacific, chiar dacă viziunea sa pentru o mai bună cooperare regională pentru a contracara influenţa Chinei s-a împiedicat pe frontul comercial de încercarea sa de a consolida drepturile lucrătorilor.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a declarat pentru Reuters că întâlnirea Biden-Xi a fost un semnal extrem de necesar că lumea trebuie să coopereze mai mult şi un semn pozitiv pentru cooperarea cu privire la provocările globale, în special schimbările climatice.

O mare parte a tensiunii dintre SUA şi China este legată de Taiwanul guvernat democratic, pe care China îl pretinde, iar problema a stârnit temeri de un conflict între superputeri.

Reprezentantul APEC din Taiwan, magnatul semiconductorilor Morris Chang, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că crede că summitul Biden-Xi a fost ”o întâlnire bună”.

El a spus că a avut interacţiuni informale cu Biden, vicepreşedintele SUA Kamala Harris şi secretarul de stat al SUA Antony Blinken, pe marginea APEC, dar nu şi cu Xi.

Pe măsură ce concurează cu China pentru influenţă, administraţia Biden a promis că va continua negocierea unui acord comercial ambiţios cu Asia, ca parte a Cadrului Economic Indo-Pacific pe care l-a creat ca forum de angajament, după ce preşedintele de atunci Donald Trump a renunţat la un pact comercial regional în 2017.

Cu toate acestea, presiunile din anul electoral şi rezistenţa la angajamente ferme din partea unor ţări fac ca un acord să fie puţin probabil, spun experţii comerciali şi grupurile de afaceri.

 

Vezi si alte articole...