marți, aprilie 23, 2024

Linia 5 de tramvai va intra în reabilitare, la un an după ce circulația a fost reluată, după o pauză de cinci ani

Din OrasLinia 5 de tramvai va intra în reabilitare, la un an după ce circulația a fost reluată, după o pauză de cinci ani

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat vineri, 19 mai, că a fost lansată în SEAP licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5 de tramvai.

„Vom reabilita linia 5 de tramvai. Am lansat în SEAP licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5, parte a obiectivului de investiţii «Reabilitarea sistemului rutier pe str. Barbu Văcărescu şi str. Căpitan Av. Alexandru Şerbănescu de la șos. Ştefan cel Mare la Pod Băneasa»”, a scris primarul general, pe Facebook.

Potrivit lui Nicuşor Dan, pentru reabilitare, se vor executa lucrări la calea de rulare, peroane, reţeaua de contact, substaţia de tracţiune Nordului, sistemul de iluminat public. Totodată, vor fi şi lucrări de relocare semaforizare pe bulevardul Barbu Văcărescu şi str. Alexandru Şerbănescu, precum şi lucrări la reţelele edilitare.

Primarul general invită companiile interesate să participe la acest proiect.

În urmă cu un an, Nicuşor Dan anunța că linia de tramvai 5 a reintrat în funcțiune pe traseul Piaţa Sfântul Gheorghe-Piaţa Băneasa, după o pauză de cinci ani.

Vezi si alte articole...