Marea Britanie examinează pentru prima dată de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei posibilitatea de a-i oferi acesteia din urmă tancuri.
Conform unei surse neprecizate citate de postul britanic, de câteva săptămâni au loc discuţii despre trimiterea către Ucraina a circa zece tancuri Challenger 2, a relatat luni postul Sky News, citat de Reuters, scrie Agerpres.
Acesta este un tanc principal de luptă aflat în dotarea armatei britanice începând din anul 1994 şi care a fost desfăşurat în operaţiuni în Bosnia, Kosovo şi Irak.
Ministrul britanic de externe James Cleverly a declarat săptămâna trecută că Marea Britanie va continua să colaboreze cu aliaţii occidentali pentru ca Ucraina să primească ajutorul militar de care are nevoie în războiul cu Rusia.
„Tancurile ar putea într-adevăr să fie incluse, iar de unde vor proveni (…), care sunt aliaţii care le vor furniza, este ceva ce, evident, stabilim în coordonare cu fiecare aliat”, a spus James Cleverly după o întrevedere cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock.
Ucraina cere insistent tancuri occidentale, punând accent pe tancul german Leopard, dar până în prezent a reuşit să obţină doar tancuri franceze AMX-10RC, care de fapt sunt blindate de recunoaştere pe roţi echipate cu un tun de 105 mm.
Referindu-se la acestea din urmă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a susţinut luni că ele nu vor schimba fundamental desfăşurarea campaniei militare ruse în Ucraina.
„Are puţin sens să vorbim doar despre decizia Franţei. Ştim că Europa colectivă, NATO şi SUA au oferit Ucrainei arme de miliarde de dolari. Acestea nu pot şi nu vor putea schimba nimic în Ucraina (…), pot doar să provoace şi mai multă durere poporului ucrainean şi să-i prelungească suferinţa”, a spus Peskov, potrivit agenţiei EFE.