Tot mai multe corporaţii internaţionale reduc masiv personalul, în contextul încetinirii economice şi al tranziţiei accelerate către automatizare bazată pe inteligenţă artificială, transmite Reuters.
Giganți precum Amazon, Nestlé şi UPS au anunţat mii de disponibilizări, în timp ce consumul scade, iar investitorii cer eficienţă mai mare în urma investiţiilor uriaşe în AI.
Potrivit unei analize Reuters, companiile americane au anunţat în octombrie peste 25.000 de concedieri, la care se adaugă cele 48.000 de posturi eliminate de UPS la începutul anului. În Europa, totalul depăşeşte 20.000 de locuri de muncă, dintre care 16.000 provin de la Nestlé, care derulează cea mai amplă restructurare din istoria sa.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

