marți, martie 18, 2025

Aniversare la Cotroceni. Ilie Bolojan, președintele interimar, împlinește 56 de ani

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, își...

Ploi, ninsori, viscol și îngheț. Zonele în care se întoarce iarna

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a revizuit...

Zi decisivă pentru George Simion. Liderul AUR, la mâna procurorilor CCR pe care îi amenința

Zi importantă pentru viitorul alegerilor prezidențiale din...

Medici din spitalele englezeşti urmează să facă grevă cinci zile în iulie, cea mai lungă grevă de acest fel din istoria NHS. Ei cer o creştere cu 35% a salariului, respinsă de Guvernul Sunak, după ce remuneraţia le-a scăzut cu 26% din 2008

EconomieMedici din spitalele englezeşti urmează să facă grevă cinci zile în iulie, cea mai lungă grevă de acest fel din istoria NHS. Ei cer o creştere cu 35% a...

”Doctorii juniori” – un statut apropiat stagiarilor – îşi multiplică grevele de câteva luni, antrenând amânarea multor programări medicale neurgente.

Ultima lor mobilizare a avit loc la jumătatea lui iunie.

Începând de la 13 iulie, la ora locală 7.00 (9.00, ora României), ei intră din nou în grevă – timp de cinci zile -, cea mai lungă mobilizare continuă din istoria NHS, anunţă Sindicatul BMA.

În regatul Unit, ”junior doctors” reprezintă aproape jumătate dintre medicii din spital, de la cei mai tineri medici, care ies de pe băncile facultăţii, şi până la practicieni cu peste opt ani de experienţă.

”Anunţăm cea mai lungă grevă a medicilor din istoria NHS, dar acesta nu este un record pentru cărţile de istorie”, au subliniat Robert Laurenson şi Vivek Trivedi de la BMA.

”NHS este unul dintre lucrurile de care ţara este cea mai mândră şi este ruşinos că avem un Guvern care pare să se mulţumească să-l lase în declin până la prăbuşire”, acuză ăei.

Sindicatul BMA anunţă că ”junior doctors” au pierdut 26% din remuneraţie – în termeni reali -, începând din 2008, când o cură de austeritate a fost impusă serviciilor de sănătate.

Sindicatul cere o creştere cu 35% a salariilor, căreia Guvernul i se opune.

NHS traversează o criză profundă, slăbit de politici de austeritate şi consecinţele pandemiei covid-19.

Potrivit unor date prezentate de BMA, aproximativ 7,42 milioane de persoane aşteptau un tratament, în Anglia, în aprilie, iar un pic peste trei milioane de pacienţi aşteaptă de 18 luni.

Din cauza faptului că inflaţia reduce puterea de cumpărare în Regatul Unit, greve au făcut atât infirmierii, cât şi medicii şi ambulanţierii.

Creşterea preţurilor rămâne foarte mare, sfidând previziuni ale unei acalmii, la aproape 9% în decurs de un an, un lucru susceptibil să relanseze revendicări sociale.

Greve ale lucrătorilor feroviari sunt de asemenea prevăzute în iulie.

Vezi si alte articole...