luni, octombrie 7, 2024

Meta Estate Trust, parteneriat cu Rock Development pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Poiana Brașov

ImobiliareMeta Estate Trust, parteneriat cu Rock Development pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Poiana Brașov

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, prezentă pe piața SMT – AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MET, a intrat într-un parteneriat cu Rock Development Holding în vederea unei dezvoltări imobiliare în Poiana Brașov.

„Ne bucurăm să anunțăm intrarea în acționariatul Societății Rock Mountain SA alături de Rock Development Holding. Meta Estate Trust va contribui, prin implicarea în acest proiect imobiliar, la dezvoltarea stațiunii Poiana Brașov. Astfel, reconfirmăm faptul că alegem să investim în cele mai reprezentative proiecte imobiliare care pot transforma România”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea în urmă cu puțin peste un an.

Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare. Compania a derulat două plasamente private și o ofertă publică de vânzare de acțiuni, în urma cărora  capitalul social al companiei a ajuns la valoarea de 87 de milioane de lei.

De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 21 milioane de euro în 24 de proiecte imobiliare.

„Parteneriatul strategic cu Meta Estate Trust ne asigură nu doar o resursele financiare necesare în fazele incipiente ale proiectului, ci și avantajul de a lucra cu o echipă multidisciplinară, cu expertiză pe mai multe segmente ale pieței imobiliare”, a declarat Mircea Cotigă, CEO Rock Development Holding.

Rock Development Holding este un dezvoltator autohton, implicat în mai multe dezvoltări imobiliare de regenerare urbană a unor zone din București. Compania a finalizat Politehnică Park Residence, un proiect rezidențial fanion pentru polul imobiliar Grozăvești – Politehnică, cu 434 de apartamente, și dezvoltă, în prezent, Avrig  Park Residence, cel mai amplu proiect rezidențial aflat în dezvoltare în imediata apropiere a Bucur Obor, care va reuni 357 de apartamente, dintre care prima fază, cu 122 de locuințe, a fost deja finalizată.

Sursa foto.

Vezi si alte articole...