Partida dintre Metalul Buzău și Steaua București din cea de-a doua etapă a ligii secunde nu va fi transmisă la TV și nici pe YouTube sau Facebook, după ce gazdele au refuzat acest lucru.
Conform unui anunț al roș-albaștrilor: „Steaua TV și-a manifestat dorința de a se deplasa la Buzău pentru a transmite live jocul, dar s-a lovit de refuzul categoric al gazdelor, care nu doresc ca meciul să fie văzut în întreaga țară!”
Guiu Gheorghe, vicepreședintele AFC Metalul Buzău, le-a transmis steliștilor că „Aveti dreptul de a înregistra partida pentru analiza proprie, dar NU aveti acceptul clubului nostru de a transmite live si nici înregistrat pe nici un canal de transmisie live, cât nici pe rețelele de social media!”
Cel mai probabil decizia are substrat politic, fiind de notorietate faptul că Peluza Sud îi consideră pe Marcel Ciolacu și PSD dușmanii Stelei și îi „gratulează” ca atare. Ciolacu este din Buzău, iar Metalul este sponsorizat de Consiliul Județean condus de PSD.
Metalul Buzău – Steaua se va juca pe stadionul Metalul, sâmbătă, 10 august, de la ora 11:00. În prima etapă buzoineii au pierdut cu 1-3 la Dumbrăvița, iar „militarii” au făcut egal acasă cu FC Argeș.
Articolul Metalul Buzău – Steaua se vede doar pe stadion! Buzoienii au refuzat transmisia meciului apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.