Forțele ucrainene se străduiesc să blocheze unitățile clandestine rusești care încearcă să le străpungă apărarea și apoi să exploateze breșele în scopuri tactice, se arată într-o analiză publicată de Euromaidan Press și semnată de jurnalistul și analistul Julian McBride, fost pușcaș marin american. Ucraina are totuși mijloace de a combate aceste tactici, numai să ia deciziile corecte, dar și cu ajutor din partea aliaților.
Mici grupuri de soldați ruși, unii îmbrăcați în civili, se strecoară noaptea printre liniile de fortă din ucrain. Ei identifică punctele vulnerabile, se ascund în clădiri, elimină apărătorii ucraineni și mențin pozițiile până la sosirea blindatelor.
Rusia recurge la aceste Grupuri de Recunoaștere Diversioniste (DRG) din primăvara acestui an – acestea sunt formate din trei până la zece soldați, majoritatea acestora fiind încorporați în forțe de operațiuni speciale sau unități specializate, precum infanteria marină.
Sarcina lor: să efectueze sabotaje, să pătrundă în sectoare slab apărate, să colecteze informații și să mențină sectoare cheie pentru potențiale breșe.
Odată ce unitățile DRG ating un obiectiv cheie, acestea se ascund, încercând în același timp să elimine orice trupe sau civili ucraineni din zonă care le-ar putea detecta. Această tactică a fost observată la Pokrovsk, unde infiltrații ruși au ucis mai mulți civili în octombrie 2025.
Odată ce grupurile de recunoaștere stabilesc un cap de pod, forțele rusești aduc treptat echipament greu și blindate înainte ca întăririle Ucrainei să poată acoperi breșa din apărare.
Aceste unități au fost observate de-a lungul mai multor fronturi critice ale câmpului de luptă, unde Rusia își propune să aplice presiune maximă în toamnă și iarnă.
Aceste zone includ Kupiansk, Liman, Dobropilia, Pokrovsk în regiunea Donețk și Pokrovske în regiunea Zaporijie. De la începutul anului, DRG-urile rusești au câștigat treptat un punct de sprijin dincolo de râul Oskil pentru a lansa ofensiva asupra Kupiansk.
Prin introducerea lentă și clandestină de agenți DRG în Kupiansk, unitățile rusești au creat un cap de pod localizat, permițând Rusiei să obțină o poziție importantă în acest oraș.
Folosind tactici similare, acest tip de unități au ajutat Rusia să se stabilească și în orașul apropiat Pokrovsk.
Ofensiva a fost sângeroasă pentru ruși, care au pierdut peste 600 de tancuri, sute de vehicule de luptă pentru infanterie și 100.000 de soldați, morți și răniți.
În prezent însă, datorită DRG-urilor, dar și proliferării dronelor cu fibră optică situația din Pokrovsk s-a schimbat: a rămas o rută de evacuare de doar un km lățime pentru apărători, care se confruntă cu încercuirea.
Ucrainenii au dovedit că pot opri unitățile de recunoaștere
De pildă, Corpul Azov a reușit asta lângă Dobropillia – unde rușii au pătruns câțiva km în teritoriul controlat de ucraineni – blocând, încercuind și capturând numeroase trupe rusești.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
