miercuri, iunie 19, 2024

Ministerul Energiei a lansat în consultare publică noul ghid Electric Up 2 / Valoarea finanţării nerambursabile creşte de la 100.000 euro la 150.000 euro

EconomieMinisterul Energiei a lansat în consultare publică noul ghid Electric Up 2 / Valoarea finanţării nerambursabile creşte de la 100.000 euro la 150.000 euro

Pe de altă parte, este continuată finanţarea staţiilor de încărcare maşini electrice şi se introduce ca noutate finanţarea sistemelor alternative de încălzire/ răcire, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

 

Ministerul Energiei încurajează stocarea în toate programele lansate, iar în noul ghid se introduce obligativitatea instalării de baterii şi se acordă punctaj suplimentar în funcţie de capacitatea bateriilor instalate.

 

„Întreprinderile mici şi mijlocii, pilonii economiei româneşti, primesc un impuls semnificativ către sustenabilitate şi eficienţă energetică prin intermediul Programului Electric Up 2. Cu o alocare de 450 de milioane de lei, cea de-a doua ediţie a programului este o versiune îmbunătăţită a primului program, pe care am reuşit să îl ducem la bun sfârşit după un efort major la finalul anului trecut. Iată ca nu ne oprim, am pregatit deja noul program, iar alocarea bugetară este semnificativă”, a afirmat ministrul Sebastian Burduja, conform sursei citate.

 

Prima ediţie a programului ElectricUp a avut 2.536 de solicitanţi, din care 1.881 declaraţi admişi şi s-au decontat peste 1.500 de dosare.

 

Ghidul se va afla în consulare publică până pe 26 martie şi se găseşte la linkul: https://energie.gov.ro/ghid-finantare-electric-up-2/ 

 

Vezi si alte articole...