Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 64,23 miliarde lei, respectiv 3,39% din PIB faţă de deficitul de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,41% din PIB aferent celor cinci luni ale anului 2024, arată datele Ministerului de Finanţe.

”Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 64,23 miliarde lei, respectiv 3,39% din PIB faţă de deficitul de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,41% din PIB aferent celor cinci luni ale anului 2024”, anunţă Ministerul de Finanţe.

Veniturile totale au însumat 256 miliarde lei în primele cinci luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 13,6% (an/an), susţinută de atât de avansul veniturilor curente – în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, accize -, cât şi de evoluţia veniturilor din fonduri europene. Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au crescut cu 0,7 puncte procentuale (+0,5 pp în cazul veniturilor curente şi +0,2 pp la fonduri europene).

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 25,71 miliarde lei, înregistrând o creştere de 21,7% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+86,3%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%. Totodată, o dinamică pozitivă a fost consemnată şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (21,3%) – peste dinamica fondului de salarii din economie (12,1%), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 87,17 miliarde lei, în creştere cu 11,5% (an/an), sub dinamica fondului de salarii din economie. Evoluţia mai temperată a acestor încasări este explicată parţial de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel înregistrat în primele cinci luni ale anului trecut (9 miliarde lei în ian-mai 2025, comparativ cu 6,9 miliarde lei în ianuarie-mai 2024). Totuşi, în luna mai se remarcă o dinamică mai ridicată a încasărilor din contribuţii, ca efect al plăţilor efectuate aferente Declaraţiei Unice (D 212).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,50 miliarde lei, consemnând o creştere de 4,1% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit de la agenţii economici.

Încasările nete din TVA au înregistrat 48,99 miliarde lei, în creştere cu 2,3% (an/an). Evoluţia acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+8,4%), faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (13,98 miliarde lei în ian-mai 2025, comparativ cu 12,90 miliarde lei în ianuarie-mai 2024), cât şi de un efect de bază ridicat şi o dinamică mai temperată a cifrei de afaceri.

Veniturile din accize au însumat 18,51 miliarde lei, consemnând o creştere de 17,1% (an/an), susţinută de evoluţiile pozitive ale încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (19,3%) şi accizele pentru produsele energetice (+16,8%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.