Verificări extinse la nivel național
Ministerul Sănătății va demara o amplă campanie de inspecții care vizează clinicile și centrele medicale private din toate județele.Măsura vine după ce, în urma unor sesizări și controale preliminare, au fost identificate unități care funcționează fără respectarea normelor legale și sanitare, unele în spații improprii sau fără autorizații actualizate.„Vom verifica toate clinicile private, indiferent de mărime. Sănătatea nu se practică într-un apartament de bloc, fără circuite funcționale, fără spații adecvate și fără siguranță pentru pacient”, a declarat Alexandru Rogobete.
Probleme majore descoperite în teritoriu
Oficialul a precizat că, în multe cazuri, au fost depistate clinici care își desfășoară activitatea în clădiri rezidențiale, fără respectarea normelor de igienă, siguranță la incendiu sau acces pentru persoane cu dizabilități.Mai grav, unele unități medicale nu au contracte corecte pentru gestionarea deșeurilor periculoase, iar echipamentele medicale nu sunt verificate periodic.„Sunt locuri care arată ca niște cabinete improvizate, dar care oferă servicii de imagistică, intervenții estetice sau tratamente invazive. Asta este inacceptabil”, a subliniat secretarul de stat.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

