miercuri, februarie 28, 2024

Ministrul Agriculturii: Fermierii români au toate problemele rezolvate. Eu sunt convins că fermierii vor merge acasă

EconomieMinistrul Agriculturii: Fermierii români au toate problemele rezolvate. Eu sunt convins că fermierii vor merge acasă

”Încă de sâmbătă am avut o întâlnire cu fermierii din zona Afumaţi, s-a încheiat un proces-verbal prin care am aprobat două ordonanţe foarte importante pentru fermieri, săptămâna aceasta vor intra în Guvernul României: pe de o parte, asimilarea categoriei B cu TR şi B1 cu TR1 şi toate utilajele să fie înregistrate cu factură la Primărie, fără a avea ITP. Doi: am solicitat, în procesul-verbal pe care l-am încheiat cu fermierii din zona Afumaţi, inclusiv amânarea creditelor ratelor pentru creditele care sunt în întârziere şi sunt în dificultate, cu dobânzi foarte mari pe care fermierii români au fost nevoiţi să le ia, dar nu de la bănci, de la alte instituţii bancare. Trei: am avut o întâlnire, am semnat un proces-verbal cu asociaţiile din agricultură unde deţin aproape 9 milioane de hectare şi aproape 600.000 de fermieri. Bugetul Ministerului Agriculturii, în momentul de faţă, aşa cum a fost aprobat în Guvernul României este de 2% din PIB-ul României”, a declarat Florin Barbu, într-o intervenţie telefonică, marţi seară, la Antena 3.

 

Potrivit ministrului, procesele-verbale au fost încheiate cu fermieri persoane fizice, dar şi cu asociaţii ale acestora. 

 

El a afirmat că fermierii vor continua să primească ajutor financiar din partea autorităţilor. 

 

”90% din revendicările pe care le-au solicitat atât fermierii din Afumaţi, cât şi formele asociative din agricultură, peste 90% din revendicări erau prinse sume în bugetul Ministerului Agriculturii, aşa cum spuneam, toate aceste sume vor intra în conturile fermierilor”, a susţinut el.

 

Ministrul a susţinut că problemele fermierilor, care au fost discutate şi agreate prin procese-verbale, vor fi ”rezolvate” în şedinţele de Guvern următoare.

 

Florin Barbu a mai spus că Ministerul Agriculturii a plătit peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene către agricultorii din România primind deja aceşti bani din partea Comisiei Europene.

 

Ministrul Agriculturii a răspuns şi declaraţiilor liberalului Rareş Bogdan, care a susţinut că ar fi trebuit purtate discuţii cu fermierii încă din primele zile de proteste: ”Ministerul Agriculturii şi Florin Barbu, ca ministru, a stat două zile în discuţii, nu 12 zile, ca domnul Ciucă (care a discutat cu reprezentanţii profesorilor, când aceştia au protestat – n.r.) şi a rezolvat problemele fermierilor”. 

 

Barbu a adăugat că şi europarlamentarii români trebuie să intervină pentru a obţine derogări la Uniunea Europeană pentru fermieri, el amintindu-i lui Bogdan că sunt parteneri în coaliţie. 

 

”Din punctul meu de vedere, domnul Rareş Bogdan ar trebui să citească documentele care sunt aprobate în Consiliile de miniştri şi să facă chiar lobby asupra Parlamentului European şi Comisiei Europene pentru a aproba derogările fermierilor români. Ministerul Agriculturii în două zile a rezolvat problemele, domnul Ciucă le-a rezolvat în 12 zile. Ăsta este mesajul meu către domnul Rareş Bogdan, europarlamentar PNL care face parte din aceeaşi coaliţie cu PSD”, a declarat Florin Barbu.

 

Ministrul a concluzionat că ”fermierii români au toate problemele rezolvate”.

 

”Fermierii români au toate problemele rezolvate, aşa cum spuneam. Acciza în agricultură este achitată de către Ministerul Agriculturii, în anul 2023 Ministerul Agriculturii a făcut subvenţii, plăţi directe către fermierii români de 3 miliarde de euro, Ministerul Agriculturii şi Guvernul României au subvenţionat cu 3,63 lei litrul de motorină, practic 50% din preţul la pompă în anul 2023. Eu sunt convins că fermierii vor merge acasă, eu sunt convins că fermierii au încredere, pentru că atunci când PSD a fost la guvernare şi a avut Ministerul Agriculturii totdeauna a venit sprijin pentru fermierii români şi vreau să îi asigur pe fermieri că anul 2024 va fi cel mai bun an agricol atât din punct de vedere pentru ei, cât şi din punct de vedere al sezonului agricol 2024”, a mai spune Florin Barbu.

Vezi si alte articole...