miercuri, iulie 17, 2024

Ministrul Bogdan Ivan, la ”Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”: Inovarea înseamnă curajul de a pleca într-o călătorie pe un drum necunoscut, cu o destinaţie nu mereu precizată / Proiectele prezentate

EconomieMinistrul Bogdan Ivan, la ”Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”: Inovarea înseamnă curajul de a pleca într-o călătorie pe un drum necunoscut, cu o destinaţie nu mereu precizată /...

”Cercetarea şi găsirea unor soluţii inovative reprezintă cheia dezvoltării României. Inovarea înseamnă curajul de a pleca într-o călătorie pe un drum necunoscut, cu o destinaţie nu mereu precizată. În calitate de cercetători dedicaţi şi mentori, vă sunt recunoscător că vă asumaţi rolul de arhitecţi ai viitorului, atât prin cercetarea inovatoare, cât şi prin angajamentul dumneavoastră faţă de valorile academice. Mai mult ca oricând, lumea are nevoie de cunoştinţele şi soluţiile dumneavoastră. Vă felicit pentru curajul de a găsi drumurile care duc spre viitor! Prin rezultatele dumneavoastră şi prin politici eficiente de cercetare şi inovare, vom transforma România într-un hub regional pentru tehnologiile inovatoare”, a declarat ministrul Bogdan Ivan, în deschiderea evenimentului.

Potrivit ministerului, proiectele prezentate în cadrul expoziţiei dedicate ”Zilei Cercetătorului şi Proiectantului din România” au inclus:

ELI-NP, pilonul de fizică nucleară al proiectului pan-european Extreme Light Infrastructure, prin care este vizată aplicarea laserelor de mare putere în domeniul cercetării fundamentale şi aplicate de fizică nucleară. ELI-NP găzduieşte un sistem laser unic în lume prin nivelul de putere atins, 10 PW şi prin disponibilitatea a două fascicule laser cu această putere;

Exponate ale INCAS – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli”, precum sisteme aeriene fără pilot uman (UAS) în configuraţii EVTOL (electric vertical take-off and landing) şi multirotor, împreună cu postul de comandă-control de la sol şi cu vehiculul utilitar transportor al flotei aeriene;

Aplicaţii ale proiectului GRAALrecovery, derulat în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială, ce are ca obiectiv avansarea către mediul industrial a biotehnologiei bazată pe utilizarea sistemului granular mixt microalge-bacterii, pentru eliminarea costurilor de aerare din treapta biologică de epurare a apelor uzate, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi creşterea numărului opţiunilor de valorificare a biomasei reziduale cu obţinere de produşi utili.

În contextul ”Zilei Cercetătorului şi Proiectantului din România”, MCID va găzdui şi alte proiecte inovative ale institutelor aflate în coordonarea sa, în perioada 20-24 noiembrie.

 

 

 

Vezi si alte articole...