joi, decembrie 5, 2024

Ministrul Transporturilor afirmă că îşi menţine promisiunea că în 2023 şi 2024 România va avea 250 de noi kilometri de autostradă şi drum expres

EconomieMinistrul Transporturilor afirmă că îşi menţine promisiunea că în 2023 şi 2024 România va avea 250 de noi kilometri de autostradă şi drum expres

”Eu am spus de cei 250 de kilometri la finalul anului 2022, când mi s-a aprobat un buget record la Ministerul Transporturilor şi care anul acesta este şi mai mare şi am spus că în 2023 şi 2024 vor fi daţi în circulaţie cel puţin 250 de kilometri de autostradă şi drum expres şi mă ţin această chestiune. O să vedeţi că până la sfârşitul anului aceşti minim 250 de kilometri – astăzi, când vorbim, sunt 88, astăzi – aceşti 250 vor fi daţi”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi seară, la Digi 24. 

 

El a spus că se lucrează la tronsoanele de autostradă din jurul Capitalei, precizând că, pe varianta de sud a autostrăzii A2, vor fi date circulaţiei, până la finalul verii, unele tronsoane. 

 

”Pe varianta nordică (a autostrăzii A0 – n.r.) deja avem în circulaţie 20 de kilometri, mai sunt şi celelalte loturi care vor fi inaugurate, din păcate nu anul acesta, începând de anul viitor”, a explicat Grindeanu.

 

În ceea ce priveşte tronsoanele autostrăzii Piteşti – Sibiu pentru care s-au semnat contracte, ministrul a susţinut că acestea sunt ”în grafic, iar unele chiar în avans”, toate aceste tronsoane urmând a fi finalizate în perioada 2026-2027.

Vezi si alte articole...