miercuri, mai 29, 2024

Miroase revenirea lui Trump? Klaus Iohannis, discurs suveranist 100%: Suveranitatea națională, valoare fundamentală ce trebuie apărată. Constituie baza dezvoltării popoarelor

MedicalMiroase revenirea lui Trump? Klaus Iohannis, discurs suveranist 100%: Suveranitatea națională, valoare fundamentală ce trebuie apărată. Constituie baza dezvoltării popoarelor

Președintele României, Klaus Iohannis, a lăudat suveranitatea națională și independența națiunilor, într-un discurs ce a părut la ani lumină de tot ceea ce a propovăduit în cei 10 ani de mandat.

În mesajul transmis oficial de Ziua Independenței Naționale a României, Iohannis a început elogiind procesul care a început cu Unirea Principatelor din 1859 și s-a finalizat cu Marea Unire în 1918, a anunțat administrația prezidențială.

Președinte a adus „un solemn omagiu înaintașilor noștri care au luminat parcursul națiunii române în cele mai complicate vremuri și cinstim memoria ostașilor români care s-au jertfit pentru îndeplinirea acestui vis al independenței”, relevă sursa citată.

Apoi, în totală opoziție față de mesajele promovate până acum, Klaus Iohannis a subliniat importanța suveranității naționale și a independenței statelor.

„Istoria Europei, căreia țara noastră i s-a alăturat după 1848 la procesele sale politice și economice majore, ne arată că exercitarea în mod democratic a suveranității, în concordanță cu valorile și drepturile fundamentale ale omului, constituie baza dezvoltării popoarelor. Independența națiunilor este cheia de boltă a dialogului pașnic dintre țări și civilizații”, a spus Iohannis.

Aproape stupefiant pentru tot ce-a făcut în cei 10 ani de mandat, Iohannis a afirmat că suveranitatea națională este „valoare fundamentală a oricărei națiuni, care trebuie în permanență întărită politic și economic, apărată cu responsabilitate și seriozitate”.

Mesajul integral al lui Iohannis este aici.

Iohannis, de la cedarea dreptului de veto al României la… Trump

Afirmațiile președintelui Iohannis privind importanța suveranității naționale și independenței de stat contrazic politicile promovate de acesta în cei 10 ani de mandat. De fapt, chiar faptul că președintele Iohannis a marcat Ziua Independenței Naționale este demn de remarcat, dat fiind faptul că s-a întâmplat doar a doua oară – în 10 ani! Prima dată, Iohannis a marcat această zi în 2023, deși legea care o instituționaliza a fost adoptată în 2021.

Mesajul lui Iohannis din 2024 vorbește despre importanța suveranității naționale și a apărării acesteia. Președintele nu a mai început, ca-n alte dăți, subliniind apartenența la structurile europene și euroatlantice, ci de jertfa și eroismul soldaților și politicienilor români care au făcut posibil acest deziderat.

Ceea ce spune acum Iohannis este practic ideea de bază a platformei politice a lui Donald Trump. Acum opt ani, fostul și probabil viitorul președinte al SUA afirma într-un discurs celebru că „statul națiune este adevărata fundație pentru fericire și armonie”.

Reamintim, în context, că sub politica externă a președintelui Iohannis, România s-a arătat dispusă să cedeze dreptul de veto în UE, ceea ce echivalează cu cedarea suveranității naționale, pe care azi Iohannis vrea s-o apere.

Probabila revenire a lui Trump la Casa Albă este posibil să-l fi determinat pe Iohannis să-și schimbe discursul, pentru a putea obține funcția dorită pe plan extern.

Vezi si alte articole...