Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a avertizat joi Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania că Moscova își rezervă „dreptul la autoapărare” în cazul în care dronele ucrainene atacă Rusia prin spațiul lor aerian, potrivit presei de stat, scrie The Kyiv Independent.
Declarația fostui ministru rus al Apărării a venit la o zi după un alt avertisment din Moscova, care a atras atenția că sprijinul european pentru capacitățile Ucrainei în materie de drone ar putea avea „consecințe imprevizibile”, acuzând mai multe țări că au devenit parte a „flancului strategic” al Kievului.
Soigu s-a referit la incidentele în care drone s-au prăbușit în Finlanda și țările baltice în timpul atacurilor ucrainene asupra portului strategic rusesc Ust-Luga din regiunea Leningrad.
Șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiha, a susținut anterior că Kievul deține informații care sugerează că Rusia a redirecționat în mod deliberat drone către statele baltice și Finlanda pentru a intensifica tensiunile.
Șoigu a afirmat, fără a furniza dovezi, că atacurile cu drone ucrainene asupra Rusiei au fost lansate din ce în ce mai des prin statele baltice și Finlanda, toate patru țări membre NATO.
„Acest lucru s-ar putea întâmpla în două scenarii: fie sistemele occidentale de apărare aeriană sunt extrem de ineficiente… fie statele în cauză permit în mod deliberat utilizarea spațiului lor aerian, ceea ce înseamnă că sunt complici activi la agresiunea împotriva Rusiei”, a spus Șoigu.
„În cel de-al doilea caz, conform dreptului internațional, intră în vigoare articolul 51 din Carta ONU privind dreptul inerent al statelor la autoapărare în cazul unui atac armat”, a subliniat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.
Statele baltice au respins acuzațiile, calificând afirmațiile Moscovei drept false și negând că Ucraina a folosit spațiul lor aerian pentru atacuri.
