Construcția ilegală a rezistat ani de zile, până când echipele de edilitare conduse de primarul Vlad Popescu Piedone au intervenit pentru a demola anexele și a reda terenul domeniului public.

De la spațiu verde comun la proprietate privată cu lacăt

Conceptul rezidențial creat de locatar îmbina utilul cu spiritul practic specific urbanismului improvizat. Spațiul comunitar a fost delimitat de un gard cu lacăt și acoperit cu o mochetă din gazon artificial pentru a preveni noroiul. În interiorul perimetrului au fost ridicate cașcarabete din tablă destinate depozitării cauciucurilor de iarnă și o magazie răcoroasă pentru zacuscă, gemuri și murături. Siguranța construcției era asigurată de camere de supraveghere montate direct pe trunchiul unui copac de pe alee.

Descinderea primarului și problema avizelor GDPR